Din an în an, prăpastia dintre generaţiile satului se adânceşte şi mai mult. Ţăranii de altă dată mai pot fi găsiţi doar printre bătrânii satului. Cei tineri se pregătesc să plece. Gogu lu’ Dumnezeu, din Văleni-Olt, iubeşte pământul de 76 de ani. De când s-a născut. La două case mai încolo, tânărul chiabur Ion Belu vrea să vândă averea moştenită şi să fugă la oraş.

Dimineaţa, pe uliţele satului, puţini mai sunt cei care trec spre câmp cu sapa la spinare. Au vârste cuprinse între 60-80 de ani şi sunt de mult uscaţi şi cocoşaţi de muncă. Ei reprezintă ultima generaţie de ţărani autentici, care o viaţă întreagă au trudit pământul.

Citiţi şi:

Ţăranii obligaţi să ceară subvenţiile on-line: "Ce-i acela internet?"

Piteşti: Muncesc la bătrâneţe pentru că nu le ajunge pensia

Urmaşii lor, copii sau nepoţi, chiar dacă locuiesc la sat, nu au aceeaşi viziune asupra ideii de ţăran.

Plugar la 13 ani

Dacă pentru unii munca pămâtului a însemnat dragoste, pasiune, mod demn de a trăi, pentru ceilalţi pământul înseamnă pacoste, orizont închis, existenţă precară. Oraşul devine astfel un fel de fata morgana care-i ademeneşte dănţuind sub iluzia unui trai mai bun. „Sunt mândru că sunt ţăran...".

Când afirmă asta, toată fiinţa i se adună în gândul rostit. O spune greu, cu ardoare, apăsat. De parcă îi iese sufletul din piept ca să îmbrăţişeze larg, pătimaş, tot pământul muncit ca singură şi unică menire pământeană. Este Sandu Gheorghe, zis Gogu lu' Dumnezeu, sătean de 76 de ani din comuna Văleni, judeţul Olt.

I se spune „al lu' Dumnezeu" fiindcă taică-su, bolnav, sărac lipit şi nedus de prea multe ori la biserică când se supăra, înjura aprig de toţi Dumnezeii. Aşa i-au zis oamenii. Cel bătrân trecuse prin două războaie mondiale şi-un deceniu de prizonierat la ruşi, în Siberia.

„Lu' tata i s-a tras din tim