Articolele următoare au în comun ideea că există o amplă intersecţie de valori între conservatori şi libertarieni care face posibilă funcţionarea alianţei politice şi în alte societăţi decât cea americană. Chiar dacă există diferenţe cu privire la întinderea legitimă a statului şi legii, printre valorile comune se regăsesc cel puţin libertatea şi responsabilitatea individuală împreună cu ideea că statul nu trebuie urcat pe un piedestal, multe dintre serviciile publice putând fi furnizate mai bine de piaţă şi de mecanisme ale societăţii civile.

Frank Meyer (în textul său programatic Arborele răsucit al libertăţii disponibil online în numărul curent al revistei) îşi prezintă proiectul ca pe o continuare firească a conservatorismului. Şi el este un avocat al vieţii virtuoase cu determinaţiile ei tradiţionale. La nivelul întregului tablou moral şi metafizic, conservatorii au dreptate - libertatea este un simplu mijloc pentru ţelurile transcendente ale persoanei, iar acei libertarieni care lucrează cu o teorie a valorii conform căreia nu există alt judecător moral al domeniului personal al vieţii dincolo de preferinţa individului se înşeală.

Dar la nivelul instituţiilor politice (şi aici stă o cheie a argumentului lui Meyer), această viziune lasă libertăţii un spaţiu la fel de mare ca cel pe care îl pretind libertarienii. Toate proiectele legale intruzive - atât ingerinţele statului în economie, cât şi cele în viaţa personală - trebuie respinse pentru că, în absenţa libertăţii autentice de alegere între viciu şi virtute, viaţa virtuoasă poate fi mimată, dar nu autentic trăită. Autoritatea politică trebuie treptat să îşi limiteze rolul la prezervarea cu fermitate a autonomiei persoanei. Dincolo de aceasta, trebuie exclusă administrarea comportamentelor morale sau virtuoase prin forţa legii.

„Virtutea“ este un concept larg. Şi datoria de a ne abţine să p