Când o actriţă de succes de la Hollywood, precum Naomi Watts, se satură de ce face, sau când pur şi simplu doreşte să îşi ajute un prieten aflat la început de drum regizoral, ies filme precum Ellie Parker. La fel se întâmplă şi când un tânăr regizor american este îndrăgostit de şcoala europeană de film şi încearcă să facă “altfel” de filme. Doar că rezultatul nu e tocmai cel mai bun, din punctul de vedere al spectatorului.

Scott Coffey, regizorul filmului de mai sus (şi pe care l-am văzut azi dimineaţă), e un tip simpatic aşa, de felul lui. A avut un rol episodic în Once Upon a Time in America, precum şi în Mulholland Drive, acolo unde a şi cunoscut-o, de altfel, pe Naomi Watts. Ellie Parker e debutul lui în ceea ce se numeşte feature film, dar pe mine nu m-a prea convins.

Sinceră să fiu, după 40 de minute aveam de gând să ies afara din sală şi regretam că nu m-am dus la desenul animat Brendan and The Secret of Kells, care rula de la aceeaşi oră, dar la Republica. Am stat din respect pentru Naomi Watts, care chiar e o actriţă foarte bună şi care a dus, de bună voie şi nesilită de nimeni, tot filmul în spate. Cum filmul e înscris la secţiunea “Profesiune: actriţă”, nu m-ar mira ca Watts să ia premiul. Dar modul în care a fost filmat, montat şi gândit filmul m-a plictisit de moarte.

Atât de plictisită am fost încât nici măcar nu am sesizat când a apărut Keanu Reeves în cadru. S-a jucat pe el însuşi şi în plus a mai şi cântat un pic cu trupa lui, Dogstar. L-am remarcat în ultima secundă şi nici atunci nu am fost sigură că este el. A trebuit să vin acasă şi să mă uit pe imdb la cast ca să îmi dau seama că a fost acolo.

Pe scurt, Ellie Parker e o tânără actriţă de la Hollywood aflată în căutarea confirmării. Aleargă de la o audiţie la alta, se desparte de iubit, nu ştie exact ce să facă cu viaţa ei, plânge, râde, mănâncă, se îmbracă, se fardează l