Nici nu te-am nascut ca iti si scriu, iata. O sa pun bine textul acesta si o sa ti-l arat cand vei fi mare, asta ca sa stii cum te vedeam eu, cand tu erai doar vant …
Stiu ca am fi putut sa fim bine mersi acum, tu sa ai doi ani deja, insa n-a fost sa fie. Pentru prima si ultima oara n-a fost sa fie, poate a fost mai bine asa, mereu am spus ca nimic nu e intamplator (cred ca o sa sustin asta pana o sa mor) lucrurile se petrec cu un scop, nimic nu e degeaba, totul are, in cele din urma, un sens. Peste noi.
Imi imaginez de pe acum, cum o sa-mi tin lacrimile inauntrul ochilor, in momentul cand o sa te tin prima oara in brate. De fapt, iarta-ma, nu pot sa promit, nici sa jur, fiindca stii, nu jur stramb ca imi merge rau : ). Dar cred ca o sa fie “acel moment”, momentul care se va aseza fara probleme in varful “momentelor “ din viata mea.
Banuiesc ca o sa ai ochii migdalati si n-o sa fii prea mare, nici prea grasun/a, pentru ca eu sunt micuta. Insa, cred ca o sa fii o dulceata si o sa-mi topesti inima asta pe care atat ma chinuiesc sa o tin in lesa, in secunda in care o sa apari, o sa mergi, o sa vorbesti sau chiar o sa ma dezamagesti.
Nu-i nimic. Sunt pregatita. Sunt pregatita sa fiu in spatele tau intotdeauna, si stiu ca, la un moment dat, va trebui sa ma ascund , fiindca tu nu vei mai dori asta. Vei dori sa pasesti singur/a, fara ca cineva sa te ocroteasca.
Sunt gata sa te las sa cazi de zeci de ori, sa stii, o sa-mi inghit limba si o sa- mi simt picioarele reci, dar de ridicat, nu te voi ridica. Pentru ca la un moment dat, va trebui sa te ridici singur/a, ba mai mult (poate) sa-I ridici si pe altii.
Stiu ca o sa fii un copil (si mai apoi, un adult) cald si afectuos, deschis, generos, prietenos si vesel, pentru ca vei mosteni de la mine toate astea. Ma bazez pe tati sa te atinga el cu niste praf de ratiune, logica si pute
