* bacalaureatul a decurs ieri în condiţii optime în toate şcolile * o bună parte dintre profesori nu au făcut grevă, iar ceilalţi nu prea vor să mai continue * chiar şi unii lideri de sindicat au renunţat la grevă pentru bacalaureat
* astăzi va fi miting la Prefectură, la ora 11.00 * de miercuri nu se ştie dacă va mai fi grevă sau nu
Deşi ieri pe uşile unor licee erau lipite afişe mari, cu "Grevă generală", bacalaureatul s-a desfăşurat în condiţii bune în toate unităţile de învăţământ. Pe lângă afişul cu greva, erau şi tabele cu programarea elevilor pentru examenul de bacalaureat. De ieri a început proba de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă modernă, cu proba de ascultare şi proba scrisă. În următoarele două zile se vor da şi celelalte probe orale din cadrul acestei evaluări. Ieri au lipsit la aceste probe 20 de elevi la nivel de judeţ, ei putând da aceste probe în ziua de 4 iunie, când vor fi reprogramate.
La Grupul Şcolar "Moisil", din cei 16 profesori din comisia de bacalaureat au venit la şcoală 14, după cum a precizat conducerea şcolii, în timp ce sindicatul ştia că vor participa la bacalaureat zece persoane. "Colegii care nu sunt cuprinşi în comisia de bacalaureat fac grevă. Ceilalţi vor participa la examen. Au spus că după bacalaureat vor intra şi ei în grevă. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că avem şi colegi care au spus că după aceste două zile de grevă vor reveni la catedră, vor renunţa la proteste pentru că au auzit că sunt şcoli întregi unde se fac ore. Problema e că dacă numai unii profesori fac ore, elevii nu vin numai pentru acele discipline şi nu ştiu cum vor putea fi plătiţi. Cel mai bine ar fi ca majoritatea să hotărască, iar dacă se doreşte reluarea orelor, renunţăm toţi la grevă", a precizat liderul de sindicat Niţă Negoiţă. Profesoara Aristica Balaban a spus că luni a fost în grevă, dar de azi va reveni la c