Scăderea chiriilor a determinat marile lanţuri de magazine să înfiinţeze "sateliţi" în zonele centrale, greu accesibile până acum
Printre reţelele care au adoptat noul concept de business se numără MIC.RO, Carrefour Express şi Metro Punct
Dacă, în urmă cu doi sau trei ani, pe piaţa de retail se discuta despre ameninţarea pe care hipermarketurile şi supermarketurile o reprezintă pentru micile magazine de cartier, criza economică a determinat o răsturnare de situaţie în favoarea celor din urmă, generând o creştere a interesului marilor lanţuri de retail faţă de magazinele de proximitate, potrivit unei analize a Regatta - Real Estate Company.
Actualul context economic a determinat o scădere semnificativă a chiriilor în zonele centrale şi chiar ultracentrale. Retailerii pot închiria acum spaţii care înainte erau prea scumpe şi pot înfiinţa "sateliţi" în zone altfel greu sau deloc accesibile.
Printre reţelele care au adoptat deja noul concept de business ce se conturează pe piaţa de retail se numără MIC.RO, Carrefour Express şi Metro Punct. În timp ce MIC.RO
şi-a anunţat intenţia de a se extinde în Capitală, obiectivul fiind înfiinţarea a 100 magazine la nivelul întregului oraş, celelalte două companii doresc o extindere atât în cartierele Bucureştiului, cât şi în provincie, vizate fiind oraşele cu o populaţie de 50.000 de locuitori sau mai puţin. De asemenea, anul trecut, compania Interex şi-a anunţat interesul faţă de magazinele de proximitate, după exemplul filialei din Franţa care deja operează cu supermarketuri de proximitate şi a cărei opţiune şi-a dovedit profitabilitatea.
150 de metri pătraţi
"Filosofia de business a magazinelor de cartier, ce urmează a fi adoptată şi de marii retaileri, se bazează pe apropierea de client şi pe satisfacerea rapidă a unor nevoi punctuale. Având în vedere obiceiurile