România a ajuns să ia acum cele mai drastice măsuri, dacă este să facem o scurtă comparaţie cu ce se întâmplă în jurul nostru.
Grecii au tăiat sub 15% din veniturile bugetare, spaniolii 5%, doar letonii au mai tăiat 25%, dar, cu excepţia celor din urmă, nimeni nu a umblat la pensii. Toţi, e drept, fie au îngheţat pensiile, fie au crescut sau urmează să crească vârsta de pensionare (inclusiv Franţa). Sectorul public nu a suferit o amputare atât de dură de venituri nici în Grecia, Spania sau Portugalia, unde datoria şi deficitele dau combinaţii fatale pentru finanţe, incomparabile cu ceea ce oferă România. Pe medie, ţara noastră are un deficit cam la două treimi din cel al statelor cu probleme şi o datorie publică de trei-patru ori mai mică. De ce atâta dramă?
Există mai multe motive care pot explica situaţia actuală. În contextul acesta comparativ, nu poate să nu sară în ochi că toate celelalte state care reacţionează la criză au avut şi acţiuni de creştere a veniturilor, nu doar de scădere a cheltuielilor. Dacă nu s-a umblat la taxele mari, ca în Ungaria sau Grecia, s-a umblat la accize şi impozite adiacente. E drept că şi la noi au fost modificări marginale pe impozitare, dar, cu excepţia accizelor, ponderea lor în PIB este nesemnificativă şi la fel şi efectul.
Sistemul nostru fiscal este unul simplist şi creşteri de venituri se pot obţine fie prin majorările impozitelor importante, fie prin extinderea fiscalizării şi reducerea evaziunii. În această direcţie, la noi nu s-a făcut nimic semnificativ. Mai mult, scăderile de venituri în PIB depăşesc cu mult scăderile din alte state. România este una dintre ţările cu cea mai serioasă prăbuşire a PIB-ului pe 2009 (cu excepţia balticilor), iar acest lucru nu are cum să nu se resimtă grav la nivelul veniturilor. Ajustarea sectorului privat, responsabil de jumătate din PIB, a fost anul trecut cel puţin de
