Cică era odată, într-o ţară binecuvântată de Dumnezeu, dar făcută harcea-parcea de oameni, un Moş Tataie care trăia liniştit cu nevasta lui, fără altă grijă decât reţeta lunară de compensate.
Şi avea Moş Tataie o pensie mare, mare şi frumoasă, încât la soare te puteai uita, dar la pensia lui ba. Şi ţara aceea era condusă de Portocaliu Împărat şi oamenii trăiau bine.
Numai că - într-o bună dimineaţă - ce i se năzări lui Moş Tataie, care altmintrelea era un om liniştit şi trăia cu frica lui Dumnezeu şi mai ales a Statului, că de la biserică mai lipsea el, dar impozitele şi le plătea an de an încă din 3 ianuarie. S-a uitat pe fereastră. Şi - ce să vezi? Pe stradă trecea o creatură cam anapoda, jumătate femeie, jumătate lege organică - da' frumoasă! - şi îşi legăna şoldurile pe lângă maşinile 4X4 din parcare. Era chiar aia de care auzise la televizor că e a noastră, a tuturor, şi că fiecare cetăţean are dreptul la o părticică din ea. Era Siguranţa Naţională. Şi unde nu-l apucară pe Moş Tataie nişte călduri şi, cât ai zice „TVA", îşi luă pensia, se năpusti afară şi se puse s-o fugărească pe biata creatură. Speriată, Siguranţa Naţională căută să se ascundă pe undeva, dar nimerea mereu prost: ba pe cardul vreunui profesor, ba în pamperşii vreunui prunc, ba în portofelul vreunui şomer, ba în cornul şi laptele vreunui şcolar. Iar Moş Tataie nu se lăsa deloc...
Aşa nu se mai putea. Şi atunci, sfetnicii Împăratului, în frunte cu Statu-Palmă-Barbă-Boc şi Ileana Cosânzeana din-cosiţă-floarea-i-cântă-cinci-asfaltatori-ascultă, i-au raportat: Siguranţa e-n pericol! Dârz, Portocaliu Împărat îşi luă paloşul şi reteză dintr-o lovitură pensia lui Moş Tataie. Şi mai reteză şi nişte pamperşi, şi un colţ din cardul profesorului, şi zgârie un pic şi portofelul şomerului.
Moş Tataie se întoarse acasă cu pensia tăiată şi se puse la masă. „Bărbate"
