Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgiana Slăvescu este “olandeza” din Ploieşti

Publicat in Adevarul, marți 1 iunie 2010 ·

Georgiana Slăvescu este unul dintre foarte puţinii prahoveni care stăpânesc limba olandeză. A aprofundat cunoştinţele chiar la Amsterdam.

A avut întotdeauna înclinaţie pentru limbile străine, iar atunci când a intrat la Universitatea din Bucureşti a vrut să încerce o limbă rară, aşa că s-a înscris la olandeză-franceză. A fost un demers temerar, pentru că, în momentul în care a început studiul, nu ştia nici o boabă de olandeză. "A fost o facultate grea, dovadă că am început facultatea 28 de tineri din toată ţara, eu fiind sigura din Prahova, şi am absolvit doar 11. Mulţi au renunţat încă din primul an din cauza dificultăţii studiului, alţii au acumulat pe parcurs foarte multe restanţe şi nu au mai putut să susţină licenţa", povesteşte Georgiana.

Spre deosebire de colegii ei, Georgiana a perseverat şi, la un moment dat, chiar visa să se stabilească în Olanda. A experimentat încă din anul II de facultate viaţa în ţara a cărei limbă oficială o învăţa în România. "Am obţinut o bursă de studiu, eu şi încă o colegă, şi am învăţat un semestru la Amsterdam. A fost o perioadă dificilă deoarece studenţii de acolo erau vorbitori nativi, iar cursurile extrem de grele, dar am trecut peste toate încercările, iar experienţa a fost una profitabilă", spune Georgiana Slăvescu. De mare ajutor i-au fost şi cursurile unei şcoli de vară urmate în Belgia, tot pe specializarea olandeză.

Recea Olandă

Experienţa din Amsterdam a făcut-o însă să se răzgândească în privinţa stabilirii viitoare în Olanda. Vremea ploioasă, felul de a fi al olandezilor şi modul lor de viaţă, prea libertin pentru gusturile Georgianei, au fost tot atâţia factori de meditaţie. "Nu m-am simţit prea bine în Olanda, eu sunt o fire mai conservatoare, căreia îi place să aibă o limită în toate. Olandezii mi s-au părut foarte reci şi egoişti, poate există şi o parte bună pentru că nimeni nu se amestecă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 52 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 45 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 18 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°