Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Oraşului, profit pentru hotelieri

Publicat in Adevarul, marți 1 iunie 2010 ·

Hotelierii estimează că încasările din weekendul trecut, când au avut loc Zilele Oraşului Satu Mare, au fost cu 50% mai mari decât în mod normalOrganizatorii au cazat artiştii şi delegaţii din străinătate la trei hoteluri cunoscute din oraş: Aurora, Astoria şi Vila Cardinal.

În doar trei zile, hotelierii care au găzduit oficialităţile şi artiştii prezenţi la manifestările de Ziua Oraşului şi-au suplimentat considerabil veniturile. Cele mai multe delegaţii au fost cazate la trei dintre cele mai cunoscute hoteluri din oraş: Aurora, Astoria şi Vila Cardinal.

18.150 lei cazarea la Hotel Aurora

Numai cazarea celor 121 de artişti din delegaţiile străine a adus un venit de 18.150 de lei în doar trei zile hotelului Aurora. Municipalitatea a negociat cazarea artiştilor cu conducerea hotelului şi a obţinut un preţ de 50 de lei pentru o persoană. „Am negociat cu conducerea hotelului şi am obţinut un preţ de 50 de lei. În preţ a fost inclus şi micul dejun. Cred că este o sumă foarte bună şi acceptabilă“, a declarat Natalia Covaci, purtătorul de cuvânt al primăriei Satu Mare. Şi reprezentanţii hotelului s-au declarat mulţumiţi de încasările din weekend. „Hotelul a fost plin ochi, toate cele 97 de camere au fost ocupate. Putem vorbi de un procent de 50% în plus faţă de alte perioade la încasări şi cazare“, a declarat Heidi Trenea, managerul hotelului Aurora.

VIP-uri cazate la Astoria şi Vila Cardinal

8.532 de lei va plăti municipalitatea hotelului Astoria pentru cazarea celor 18 persoane care au făcut parte din delegaţiile oficiale din Olanda, Polonia şi Ungaria care au fost prezente la Satu Mare. Centrul Cultural G.M. Zamfirescu va achita aceluiaşi hotel 1.422 de lei pentru cazarea interpreţilor de muzică populară. „158 de lei a fost costat cazarea pentru o zi la hotelul Astoria. Am avut trei interpreţi de muzică populară cazaţi aici“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 57 minute
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°