Astăzi, atât temeliile euro, cât şi evoluţia zonei sale economice sunt ameninţate de efectele unei crize globale a cărei complexitate a fost subestimată. Anul trecut, zona euro dădea semne optimiste de revenire a creşterii economice în 2010, în mare parte susţinută de cheltuielile masive ale guvernelor.

După modelul Statelor Unite sau al Marii Britanii, Franţa, Italia şi mai apoi Germania au scos bani din buget între 2008 şi 2009 pentru a-şi susţine băncile şi economia. Costurile s-au văzut imediat în deficite fiscale ample, însă calmul domnea în pieţele financiare deoarece dezechilibrele bugetare păreau a fi efectele normale ale luptei împotriva crizei. Comisia Europeană a împrăştiat avertismente sub forma procedurilor de deficit excesiv către tot lotul de ţări cheltuitoare.

Lucrurile păreau că intră în normal, însă nimeni nu dădea semne de reformă. Se făceau socoteli. Ochii nemiloşi ai investitorilor speculativi stăteau aţintiţi aproape hipnotic pe ţările est-europene, grup mai indisciplinat, care afişase deja probleme şi unde exista bazinul mlăştinos al monedelor locale. Monedele acestea liber convertibile acompaniate de rate înalte ale dobânzilor în pieţele de domiciliu şi de pulsaţii nervoase dinspre mediul politic au prilejuit exerciţii speculative aproape previzibile.

Totuşi, ţările est-europene cu probleme mai ample apelaseră în 2009 la banii Fondului Monetar Internaţional (FMI), rămăseseră captive în programele procustiene ale acestuia, însă evitaseră prăbuşirea. Uniunea Europeană privea chiar cu speranţă către România şi Ungaria, despre care credea că-şi vor reveni sub bagheta severă a Fondului.

Brusc, a izbit îngrijorarea că Grecia nu va găsi bani pentru a-şi plăti la timp uriaşa notă de plată a datoriilor sale care ajung la scadenţă în acest an. La o privire mai atentă, analiştii pieţelor financiare au constatat că Grecia nu