Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Propaganda de război vinde cel mai bine

Publicat in Historia, marți 1 iunie 2010 ·

Zoom Ofensiva „Al Jazeera“

Al Jazeera înseamnă ”peninsulă”, trimiţând astfel la Peninsula Arabică, unde postul îşi are originea, în Doha, Quatar, al cărui emir este şi fondatorul din 1996 al canalului de ştiri. Lansat cu 137 de milioane de dolari ai emirului, dar beneficiind de granturi private, postul şi-a asigurat o politică editorială independentă, dar şi o echipă de jurnalişti formaţi de BBC World Service, secţia din Arabia Saudită. Introducând o libertate de exprimare nemaiîntâlnită până atunci la vreun canal de televiziune arab, Al Jazeera a devenit cea mai de încredere sursă de informare din lumea arabă, nu o dată luând poziţii critice faţă de guverne musulmane, care fie au cenzurat postul, fie i-au închis staţiile locale. Începând din 15 noiembrie 2006, Al Jazeera şi-a lansat un canal satelitar de ştiri în limba engleză, ulterior permanent monitorizat de psyoperii americani şi britanici din Irak şi Afganistan. În timpul războiului din Irak din 2003, Al Jazeera şi-a valorificat în stil occidental cota sa de audienţă atunci când unul dintre reporterii săi a fost ucis în urma unui raid aerian american în care o rachetă a atins la 8 aprilie 2003 biroul din Bagdad al acestei televiziuni, situat în apropierea clădirii Ministerului irakian al Informaţiilor. Tariq Ayoub, reporterul de origine iordaniană ucis în bombardament – de altfel o figura extrem de familiară pentru milioane de arabi – a fost declarat martir, iar americanii au fost acuzaţi cu înverşunare că au lovit intenţionat birourile Al Jazeera datorită faptului că nu avea o atitudine pro-americană. Faptul că în aceeaşi zi, un tanc al Diviziei 3 Infanterie a tras un proiectil asupra etajelor 13 şi 14 ale hotelului Palestina din Bagdad unde erau cazaţi majoritatea jurnaliştilor străini, omorând un cameraman al agenţiei Reuters şi un altul al televiziunii spaniole, a amplificat şi mai mult corul pr

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Microbuz de transport călători, implicat în accident în judeţul Giurgiu / O femeie a murit, alte şase fiind transportate la spital / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie / Cu, s-a produs accidentul

News.ro acum 2 ore
Un microbuz cu călători şi un autototurism s-au ciocnit, luni seară, pe DN 6, în judeţul Giurgiu, o femeie fiind în stop cardio-respirator. Alte şase persoane primesc îngrijiri medicale. În microbuz se aflau 23 de persoane, fiind activat Planul Roşu

Atenționare de călătorie pentru români, emisă de MAE: Cod galben de ninsori în Bulgaria

Ziare.com acum 3 ore
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această țară sunt avertizați că, în conformitate cu datele transmise de Institutul

VIDEO Un avion de linie american, lovit de tiruri de arme de foc deasupra Haiti

HotNews acum 2 ore
Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, capitala Haiti, a fost lovit de tiruri de arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există

Ciolacu, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR: Am avut un vot în Consiliul Naţional, am dat în scris, ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior?

HotNews acum 6 ore
Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR, că el a văzut în schimb că s-a făcut majoritate PNL-AUR la Slatina şi la Iaşi. Ciolacu a amintit că a fost un vot în Consiliul Naţional al PSD care a decis că social-democr

CNAIR: Circulaţia pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide începând de marţi - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Circulaţia rutieră pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide, începând de marţi dimineaţă, pe tronsonul cuprins între Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu). Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a

Proiect votat în Senat: Închisoare cu executare pentru conducerea fără permis

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Senatul a votat luni în unanimitate o iniţiativă „esenţială pentru limitarea şi prevenirea iresponsabilităţii pe şosele”. Propunerea de modificare a Codului Penal pentru înăsprirea pedepselor celor care încalcă legea şi pun vieţil

Tătaru rămâne sub control judiciar: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea acestuia

Mediafax acum 7 ore
În cadrul şedinţei de judecată de luni, completul Secţiei Penale a ÎCCJ a pronunţat încheierea finală de respingere a plângerii. Judecătorii au decis să menţină măsura preventivă de control judiciar dispusă împotriva lui Nelu Tătaru în dosarul nr. 1

Israelul refuză să creeze un stat palestinian şi promite să anexeze coloniile din Cisiordania

News.ro acum 2 ore
Dorinţa de a crea un stat palestinian nu este „astăzi” un proiect „realist”, a declarat luni noul ministru israelian de externe, Gideon Saar, în timp ce preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi-a reiterat ataşamentul faţă de „suveran

Trump face încă o numire în noua sa echipă de la Casa Albă. Cu ce se va ocupa Stephen Miller, un adept al liniei dure în materie de imigraţie

HotNews acum 56 minute
Preşedintele ales al SUA Donald Trump îl numeşte pe Stephen Miller, un vechi consilier al său şi un adept al liniei dure în domeniul imigraţiei, în funcţia de şef-adjunct al politicii în noua sa administraţie, relatează News.ro citând agenția Associ

Cu ce aliment de post putem înlocui pâinea. Nutriționiștii dezvăluie cum poți scăpa de kilogramele în plus, de Sărbători

Cancan acum o ora
Ne apropiem de Postul Crăciunului, iar mulți credincioși se gândesc deja la ce produse vor consuma în cele 40 de zile. Nutriționiștii au oferit sfaturi importante despre această perioadă pentru că unele alimente conțin adevărate bombe calorice pline

Vremea

București
acum

mar.

3°/6°
mie.

6°/9°
joi

5°/8°
vin.

2°/6°
Iasi
acum

mar.

3°/9°
mie.

4°/11°
joi

3°/9°
vin.

5°/10°
Constanta
acum

mar.

4°/12°
mie.

9°/12°
joi

8°/11°
vin.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/7°
Timisoara
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/8°
vin.

2°/5°