Pentru a marca Ziua internaţională a Copiilor, pompierii i-au chemat pe cei mici la sediul Inspectortului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi le-au arătat câteva dintre „secretele” lor.
Micuţii de la Şcoala Nr. 2 „Ion Pillat” sau copii aduşi de părinţi au înfruntat ploaia de afară numai pentru şansa de a se urca într-o maşină adevărată de pompieri. Acţiunea a început în jurul orei 10.00, reprezentanţii ISU Argeş şi-au scos în curte o ambulanţă SMURD şi mai multe maşini de intervenţii. Sub supravegherea lor i-au lăsat pe cei aproape 50 de micuţi oaspeţi să urce în maşini, să probeze căştile, le-au arătat machete ale unor grenade din Al Doilea Război Mondial. Picii nici nu au mai simţit că plouă când s-au văzut în faţa giganţilor roşii, cu sirenele pornite şi au dat năvală să urce „la bord”.
„Le-am prezentat tehnica de luptă autospecialele de intervenţie şi modul de lucru cu aceseta. Nu ne-am aşteptat să vină atât de mulţi având în vedere ploaia torenţială, dar iată că ei sunt fascinaţi şi au această şansă numai o dată pe an”, spune căpitanul Vasile Casapu. Vor fi distribuite materiale informative (pliante, broşuri etc.) şi vor avea posibilitatea de a le adresa reprezentanţilor I.S.U. Argeş, întrebări referitoare la activitatea acestora.
Copilaşii au realizat şi o expoziţie de pictură la sediul ISU Argeş după care au primit din partea pompierilor caduri şi dulciuri.
„Mi-a plăcut foarte mult, a fost frumos. Cel mai mult mi-au plăcut maşinile şi grenadele”, spune Vlăduţ, de 7 ani, din Piteşti.