Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană pregăteşte impozite mai mari pe carburanţii tradiţionali

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 iunie 2010 ·

Oficialii de la Bruxelles pregătesc o legislaţie care ar taxa suplimentar carburanţii tradiţionali, transformând combustibilii „verzi” în cele mai ieftine soluţii. Sursa: massthink.files.wordpress.com

Executivul Uniunii Europene vrea să revizuiască domeniul taxelor pe energie, care aduc anual 240 miliarde de euro la bugetul comunitar. În prezent, legislaţia este larg diferenţiată între statele membre şi creează situaţii paradoxale în care cei mai mari poluatori sunt mai încurajaţi decât zona resurselor regenerabile.

„Reglementările standard de taxare discriminează energiile regenerabile”, se arată în niște documente obţinute de agenția Reuters, citată de Mediafax.

Potrivit documentelor CE obţinute de Reuters, noul sistem de taxare ar avea două componente. Prima ar fi o taxă bazată pe conţinutul energetic al unui combustibil, şi nu pe volum, aşa cum se calculează accizele în sistemul actual.

Cea de-a doua este o „taxă pe carbon”, al cărei cuantum este în prezent discutat în intervalul 4-30 de euro pe tonă de dioxid de carbon emis în atmosferă. Taxa pe emisiile de carbon este deja în vigoare în Danemarca, Suedia şi Irlanda, iar Marea Britanie, Germania şi Olanda au diverse „taxe eco”, notează Reuters. Însă în alte state ideea este respinsă de agricultori, pescari şi transportatori.

Surse diplomatice au afirmat că Franţa susţine propunerea discutată de CE, însă Germania „ar putea avea probleme cu ea”. Surse europene susţin că fermierii ar putea câştiga anumite scutiri de taxa pe conţinutul energetic, dar că au şanse mai mici să evite taxarea emisiilor de carbon, din moment de agricultura este un poluator important. Planul va fi dezbătut de comisarii europeni până pe 23 iunie.

Dacă liderii UE vor adopta noua legislaţie, aceasta ar fi introdusă gradual în perioada 2013-2018 şi dispune, în primul rând, im

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 15 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 42 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Buzău - Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână adâncă de 16 metri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din Râmnicu Sărat au intervenit, sâmbătă în satul Roşioru, din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână adâncă de 16 metri.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°