* Andrei Dolana a câştigat pentru a doua oară "Căluţul de fildeş" * organizatorii au oferit 21 de premii, 7 dintre ele fiind cucerite de şahiştii de la Orizont 64
Duminică, 30 mai, odată cu derularea ultimelor două runde, s-a încheiat ediţia a patra a turneului Grand Prix de şah, "Căluţul de fildeş", o competiţie care, din punctul de vedere al valorii jucătorilor, a însemnat o reeditare a finalei Campionatului Naţional la categoria de vârstă 10-12 ani.
Organizată ireproşabil - aceasta fiind şi opinia participanţilor, a părinţilor care i-au însoţit pe copii şi a oficialilor -, ediţia 2010 a turneului brăilean a fost una foarte puternică.
Au participat 52 de şahişti de la 14 cluburi din ţară, iar organizatorii au oferit 21 de premii: 10 în bani, în valoare totală de 3.550 lei, suma fiind oferită de către fondatorul turneului, deputatul Mihai Tudose, precum şi 11 premii acordate de clubul organizator, Orizont 64, acestea constând în obiecte, dulciuri, medalii şi cupe.
Practic, bătălia pentru primul loc s-a dat în runda a şasea, la masa întâi, unde s-au întâlnit singurii jucători care, până în acel moment, erau neînvinşi: Andrei Dolana, de la Clubul Central de şah Bucureşti, sportiv de categoria I, cu ELO 1965, care avea 5 puncte, şi Gabriel Voicu, de la Orizont 64, care acumulase 4 puncte şi jumătate. Brăileanul nu a rezistat presiunii unei astfel de întâlniri şi a pierdut într-o poziţie de egalitate. Voicu a pierdut şi în ultima rundă în faţa lui Robert Miroi, de la Apa Nova Bucureşti, şi s-a clasat în final pe locul al nouălea.
Câştigătorul ediţiei 2010 a fost Andrei Dolana, Clubul Central de şah Bucureşti, cu 6 1/2 puncte, şahist care este la a doua sa reuşită la Brăila. Pe doi s-a clasat Robert Miroi de la Apa Nova Bucureşti, cu 6 1/2 puncte, iar pe trei Radu Baciu de la Clubul Central de şah Bucureşti, cu 5 1/2 puncte, sumele obţinute