Întrucât vacanţa de vară bate la uşă, iar căldura şi-a intrat în drepturi, gândurile multora se îndreaptă deja către băile de la mare, fie pe meleaguri străine, fie pe cele autohtone. Pentru mulţi, Mamaia este simbolul concediului de vară, prin excelenţă, însă puţini ştiu că vestita staţiune are o istorie de peste 100 de ani.
Povestea începe în primii ani ai secolului XX, în urma extinderii portului Constanţa, când s-a căutat o locaţie nouă pentru ceea ce se numeau în acea epocă „băile de mare”. Întrucât faleza în zona actualelor staţiuni de la sud de portul Constanţa era foarte înaltă, iar plajele foarte mici ca dimensiuni, având un nisip slab calitativ, s-a preferat ca noua staţiune să fie amenajată la 5 kilometri în nordul oraşului, pe limba de pământ ce desparte Marea Neagră de lacul Siutghiol.
Acest petec de pământ este un cartier al Constanţei cu foarte puţini locuitori permanenţi (sub 50), fiind însă suprapopulată pe parcursul verii.
Primele construcţii din noul amplasament s-au ridicat în 1906 şi constau din cabine din lemn, reunite sub două pavilioane, terminate cu câte un foişor şi o punte care înainta în mare.
Inaugurarea a avut loc pe 22 august 1906, construcţiile fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont. Pentru a înlesni accesul turiştilor către Mamaia (sau ceea ce acum înseamnă zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanţa şi staţiune se montează o linie de cale ferată pe traseul pe care astăzi se află Bulevardul Mamaia. Aceste construcţii au reprezentat centrul activităţilor turistice până la dispariţia lor într-un incendiu în 1920.
Extinderea staţiunii
Imediat după încheierea Primului Război Mondial, staţiunea se dezvoltă şi începe amenajarea ei, o dată cu construirea rezidenţei de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1925 se construieşte Cazinoul, iar în anul 19
