(Apărut în Dilema, nr. 436, 6 - 12 iulie 2001, tema: Cînd una spunem și alta înțelegem)

fără majuscule

quoi? ruptura? (între generaţii). vous me faites rire. îţi spun eu ceva mai hard: sfîşierea între generaţii. sfîşiere egal action. deci. acţiune: * * * * *, suspans: * * *, comic: 0, erotism: 0.

nimic horror în toată afacerea asta cu lipsa unui numitor comun etc. prăpastia între generaţii e plină de brusturi preistorici pe dosul cărora se plimbă melcii bisexuali lăsîndu-şi lichidul lipicios dar atît de strălucitor în bătaia soarelui. ce e rău în asta? absolut nimic. hai să fim decenţi pour une fois, ce naiba. şi, în fond, la ce bun numitorul comun. la ce bun majorităţile de opinie. majorităţile în general... trăiască ghetto-ul de opinie!! şi problema nu e vîrsta biologică. pe bune. şi apoi, se comunică destul de bine şi în lipsa unui numitor comun. mă rog, suficient de bine. à mi/voix. sec şi la obiect. nu văd de ce ar trebui să mă întîlnesc eu, ca regizor, în concepţiile estetice, cu secretarele literare ale tuturor teatrelor naţionale şi mondiale din românia. cel mult un gest reciproc. cu pistolul. eu la ceafa respectivei secretare şi ea, la ceafa mea. sau la creierii mei. că acolo e problema. cine trage primul, tant mieux pour lui şi pentru teatrul românesc cu t mare. vă rog să mă credeţi, o comunicare mai bună nu va exista. în teatru, sfîşierea nu e pe criterii de vîrstă. e pe criterii de organ. dacă tînăra teatr'oloagă scrie cu frustrările unei actritze manquée şi dacă, evident, n-o are nici p-aia cu scrisul şi dacă mai e şi clona unei maestre preistorice într-ale criticii feminine autohtone... evident o las baltă. oricum fraza a durat destul. mult mai mult mă interesează un "numitor comun" cu o absolventă de fizică atomică virgulă care măcar are (cel puţin un) organ. şi dacă mai e şi conectată la lumea (post)modernă în românia prein