S-a spus că, odată cu dispariţia comunismului, după căderea, în urmă cu 20 de ani, a Zidului Berlinului şi după colapsul URSS, ar fi încetat să mai existe inamicul comun ce ameninţă Civilizaţia Occidentală cu distrugerea şi justifică necesitatea alianţei dintre conservatori şi libertarieni, aşa cum o crease Ronald Reagan.

A disparut, într-adevăr, comunismul?

Tovarăşii de drum din stânga americană sau vest-europeană nu şi-au asumat nici până acum responsabilitatea complicităţii morale ce le revine pentru sprijinirea regimurilor comuniste, ale căror crime nu mai pot fi astăzi negate sau ignorate. Dimpotrivă, în contextul crizei economice actuale, la a cărei producere intervenţionismul guvernamental al stângii a avut cea mai substanţială contribuţie, stânga occidentală se dedă la cele mai stridente tentative de reconsiderare şi recuperare a marxismului.

Deşi Rusia şi China, confruntate cu rezultatele catastrofale ale economiei planificate, au adoptat, în felul lor, capitalismul, ele nu au devenit democratice, nu au încetat să manifeste ambiţii imperialiste şi ostilitate faţă de modelul occidental. Grupările aflate la conducere în aceste ţări, precum şi în fostele republici sovietice din Asia Centrală, nu sunt supuse niciunui control din partea societăţii, statul este atotputernic, drepturile cetăţenilor sunt încălcate brutal, opoziţia este reprimată.

Europa de Est, Ţările Baltice şi, în mai mică măsură, Georgia şi Ucraina au reuşit să se desprindă de fostul imperiu sovietic, dar se confruntă şi acum cu moştenirea vie a acestuia. Vechile structuri din nomenclatura şi poliţia secretă comunistă au menţinut poziţii privilegiate în mediul politic, de afaceri, în mass-media, precum şi în interiorul instituţiilor statului, încă insuficient lustrate. Aceste grupuri sunt principalul generator de corupţie şi, în acelaşi timp, calea prin care Rusia îşi poa