Uite, de exemplu, tanti asta cu basmaua neagră legată sub bărbie, da? A venit aici când nici măcar nu era deloc soare, era foaaarte de dimineaţă. Te-ai întreba, de bună seamă, da' ce-o fi căutând tanti asta cu basmaua neagră legată sub bărbie înainte bine de răsăritul galben al soarelui, aici, la CARP Omenia, aşa, cu noaptea-n cap?!
Există o mulţime de oameni care ar spune că mai bine pensionarii să stea acasă, să nu mai ocupe locurile în autobuze dimineaţă, că şi-aşa ei n-au nimic de făcut toată ziua. Dar tanti asta cu basmaua neagră legată sub bărbie nu iese din casă de plăcere aşa, cu noaptea-n cap. Iese pentru că aici, la CARP Omenia, poate să ia două pâini fără să dea bani.
Asta înseamnă foarte mult pentru ea, pentru tanti cu basmaua neagră legată sub bărbie. Se prea poate ca asta să ţi se pară bizar. Sau se prea poate ca asta să ţi se pară paranoic. Sau poate că ai fi tentat să priveşti cu dispreţ un om care ia oraşul la pas, îl traversează din partea cealaltă în partea asta, doar ca să primească două pâini. E tragic. E goarna disperată a unei lucii sărăcii.
De trei ori pe săptămână, marţea, miercurea şi vinerea, aici, la CARP Omenia, vin pensionari ca să primească pâine. Vin devreme, ca să apuce un bon de ordine, pe baza căruia o vor primi. Numărul limitat de pâini îi face pe unii să coboare din adâncul patului nocturn în dimineaţa nenăscută încă, să ia la pas oraşul, să schimbe trei mijloace de transport în comun, să vină aici, să-şi primească pâinica.
Da, da, nu mai face ochii mari. Lucrurile astea chiar se întâmplă, se întâmplă sub nasul nostru. Stau pe bănci şi aşteaptă să se facă ora şapte şi un sfert, se face şapte şi un sfert, se dă bonul, se ia pâinea, în ochii lor parcă să zici că străluceşte un fel de bucurie pătată, dar totuşi bucurie.
Îmi zice că nu-mi zice nimic:
"Nu-ţi zic nimi
