Astăzi am avut o zi ciudată la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. (cînd citiţi aceste rînduri, astăzi va fi deja ieri). La prînz am fost la teatru lectură unde s-a citit şi discutat o piesă scrisă de o autoare din Croaţia, Nina Mitrovic, purtînd titlul Acest pat e prea scurt sau doar fragmente. Personajele vorbeau explicit despre sex. Mult, obsesiv. Noroc că a fost doar teatru lectură! Seara am intrat la o piesă regizată de Dragoş Galgoţiu, după filmul şi cartea Berlin Alexandreplatz. Nu am văzut filmul, nu am citit cartea, scrisă de Alfred Doblin. Am încercat să văd spectacolul. Am ieşit după nici o oră. Timp în care am văzut vreo patru scene de sex, plus o apariţie a cuplului Adam şi Eva, care cu greu îşi mascau goliciunea. Scenele de sex nu erau chiar “pe bune”, dar mimarea lor a fost destul de aproape de realitate. Bun, mi-am oferit o altă şansă, aşa că am mers la spectacolul de dans Amintiri, orezentat de o trupă din Israel, Kibbuz Contemporary Dance Company. Spectacol interesant în care s-au mimat, pe lîngă scene de sex hetero, şi nişte partide homosexuale ( y compris lesbiene). Totuşi, acest din urmă spectacol a fost cel mai curat, pentru că actele sexuale au fost foarte bine împachetate artistic, iar “actanţii” erau îmbrăcaţi. Puteam să mai merg, tot azi, spre miezul nopţii, la un spectacol pe un text de Peca Ştefan, al cărui titlul nu-l reproduc aici, că e deja cu sex în el.

Poate că am avut eu parte de o zi mai ciudată. Şi dacă e aşa, nu pot să nu remarc o tot mai mare prezenţă a sexului pe scenă. Şi asta vine, adesea, nu din text, ci din montare. Cred că există cîţiva regizori care nu ar ezita să introducă scene de sex şi în montarea Scrisorii pierdute!

E o criză a spectacolului, o tabloidizare a lui? E vorba de o forţare a audienţei? V-a şocat, în sensul celor de mai sus, vreun spectacol pe care l-aţi văzut?

Sînt puţin de