Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi braşoveni sunt cercetaţi pentru înşelăciune şi evaziune fiscală

Publicat in Adevarul, miercuri 2 iunie 2010 ·

Cei doi sunt anchetaţi în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă să ajungă după gratii.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au propus începerea urmăririi penale faţă de un braşovean de 34 de ani, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Potrivit poliţiştilor, în februarie 2008, bărbatul a luat cu acte false un credit pentru nevoi personale, de la o bancă din Bucureşti.

Pentru a putea intra în posesia celor 1.000 de lei, braşoveanul s-a folosit de o adeverinţă de venit falsă. Până când dosarul a ajuns pe mâna poliţiştilor, banii au fost cheltuiţi, astfel că prejudiciul nu a putut fi recuperat.

Un alt braşovean, de 36 de ani, administrator la o societate comercială, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală şi folosirea creditului societăţii în interes personal. Infracţiunile au fost comise pe parcursul anului 2008, când administratorul a emis două bilete la ordin, în valoare totală de 83.800,37 de lei către o altă societate comercială. Din cauza lipsei de disponibil în cont, instrumentele de plată au fost refuzate la momentul introducerii in circuitul bancar.

„Totodată, învinuitul nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii veniturile obţinute prin vânzarea produselor achiziţionate de la societatea comercială respectivă, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 36.967 lei, din care 16.899 lei - impozit pe profit şi 20.068 lei - TVA. Prejudiciul nu a fost recuperat, iar cel în cauză este cercetat în stare de libertate", se arată în comunicatul de presă de astăzi al IPJ Braşov.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert după apariţia unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică de o frumusețe impresionantă

G4Media acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezenţa unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică impresionantă. „În jurul orei 15:55, a fost semnalată prezenţa unui ur

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 5 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Rebelii houthi din Yemen revendică o dublă operaţiune împotriva Israelului şi a navelor americane

G4Media acum 24 minute
Rebelii houthi din Yemen au revendicat vineri responsabilitatea pentru o dublă operaţiune, împotriva Israelului şi a navelor de război americane desfăşurate în Marea Roşie şi Marea Arabiei, care s-a desfăşurat vineri dimineaţă, după ce SUA au bombar

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum o ora
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum 3 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

Incendiu de amploare într-o pădure din Argeș! A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Potrivit IGSU, pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de

ÎPS Teodosie va aduce lumina în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța din largul Mării Negre

Libertatea acum 3 ore
În noaptea de Înviere, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va aduce Sfânta Lumină din Marea Neagră la Constanța. Potrivit News, Arhiepiscopul Tomisului va sosi în Portul Tomis în jurul orei 23.25 și va oferi lumina credincioșilor lângă altarul de vară al

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

News.ro acum 3 ore
Filmările celui de-al cincilea sezon al serialului de succes "Emily in Paris" vor începe în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter. Majoritatea distribuţiei serialului se va înto

„Seamănă cu Mar-a-Lago": Trimisul special american Steve Witkoff compară Palatul Elysée cu vila lui Trump - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio şi trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, au fost joi la Paris. Primit de preşedintele Emmanuel Macron pentru discuţii privind conflictul din Ucraina, Steve Witkoff a făcut o comparaţie cel puţin

Urări de Paște 2025. Mesaje și felicitări de „Paște fericit” pentru persoanele dragi, generate de ChatGPT

HotNews acum 3 ore
De Paște, creștinii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos, un moment care simbolizează credința, speranța și biruința vieții. Sărbătorile pascale reprezintă momente de bucurie și liniște cu familia și cei apropiați, îmbinate cu tradiții specifice s

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°