Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a suspendat astăzi greva generală, începută luni, dar funcţionarii vor continua protestele. Sursa: Simona Ghita
Liderii sindicali spun că membrii Executivului nu au dat niciun semn că le pasă de greva care a blocat aparatul administrativ, astfel că au suspendat greva generală.
„Din cauză că guvernanţii nu au dat nici un semn că ar putea să le pese de această grevă, care a blocat aproape toate serviciile în administraţia locală - şi nici nu ne aşteptam să le pese, am decis ca de astăzi, de la ora 11.00, să suspendăm greva generală, cu precizarea că grevele de protest continuă”, a declarat Dumitru Bobinel, reprezentantul CNS Cartel Alfa, citat de Agerpres.
Chiar dacă renunţă la greva generală, funcţionarii publici vor participa la toate mitingurile organizate de Cartel Alfa, precum şi la lanţul uman care se va forma în jurul Parlamentului în ziua dezbaterilor şi votului moţiunii de cenzură.
Liderii opoziţiei au declarat că vor depune moţiunea de cenzură în aceeaşi zi în care premierul Emil Boc îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru măsurile de reducere a cheltuielilor din sistemul public.