Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga despre o moţiune de cenzură: „Cine o votează ar trebui exclus din PDL”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 iunie 2010 · ·

În situaţia în care vor exista pedelişti care vor vota moţiunea de cenzură pregătită de social-democraţi, aceştia ar trebui sancţionaţi cu excluderea din partid, susţine Vasile Blaga în interviul acordat EVZ. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

EVZ: Vă aşteaptă o moţiune de cenzură şi inclusiv parlamentari de-ai dvs şi independenţi s-au pronunţat în favoarea acesteia. Aveţi emoţii?

Vasile Blaga: Personal nu. Nu pot să trec cu vederea că nu e simplu să fii parlamentar care susţii puterea acum. De aceea unii dintre colegii noştri, probabil până nu au avut informaţiile complete au fost de altă părere. Dar, după ce le au, probabil îşi vor da seama de ce e nevoie să luăm astfel de măsuri, chiar nepopulare. Eu ştiu doar declaraţiile ferme din coaliţie. Inclusiv de luni, când toată lumea şi UDMR-ul şi independenţii şi reprezentanţii minorităţilor au declarat clar că sprijină acest pachet de măsuri.

Dacă în PDL vor fi parlamentari care vor vota pentru moţiune, se vor lua măsuri?

Într-un partid măsurile se impun. În momentul în care s-a luat decizia democratic în interiorul partidului... Un partid nu este un ONG, nu poate funcţiona fără o disciplină internă. Dar eu nu cred să fie astfel de situaţii.

Vom vorbi de excluderi dacă se va întâmpla?

N-aş vrea să mă pronunţ acum, dar personal eu aş opta pentru o astfel de soluţie.

„Nu m-a deranjat poziţia lui Oprea”

Au fost ieşiri din linie ale independenţilor şi în guvern. Este acum Gabriel Oprea opoziţia din interiorul puterii, ceea ce anul trecut era PSD?

Nu, dimpotrivă. Şi eu am fost de acord cu propunerile domniei sale, ca salariile celor din siguranţă publică să nu scadă sub 3000 de lei, pentru că nu există ţară în Europa în care să nu existe un regim cât de cât preferenţial pentru aceste structuri. Inclusiv în acest pachet pe care ni-l asumăm, pensiile sub 3000

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 6 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 5 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 9 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 2 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 5 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 8 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 11 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 6 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

9°/21°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

12°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°