La ora când Jilava de-abia îşi revine din amorţeala nopţii, Aurel Silişteanu se pregăteşte să plece acasă. Ceasul este puţin trecut de ora 7:00 dimineaţa, dar el este prezent în puşcărie de mai bine de 12 ore. Şi de 22 de ani în Jilava.
În septembrie anul acesta poate va sărbători cei 30 de ani de muncă prin diverse închisori ca gardian. O viaţă de om, tot păzind umbrele celor certaţi cu legea. Sau poate că nu. A decis să se retragă în decembrie. Are deja inima obosită şi o îndoială uriaşă aruncată asupra acestor ultimi ani. Nu ştie încă dacă are curajul să se întrebe pentru ce şi-a amanetat timpul ăsta?
Apare la întâlnirea cu reporterul zâmbitor şi pus la patru ace. Parcă cele 12 ore petrecute în perimetrul de pază al închisorii, de noaptea trecută, nici nu ar fi existat. Oricum, programul de lucru şi mediul din închisoare l-au marcat definitiv. Pare în aparenţă mult mai bătrân decât este în realitate. Vorbeşte însă hotărât, cu tăria pe care ţi-o dau cele trei decenii petrecute zi de zi şi faţă în faţă cu ocnaşii de rând.
Ultimele zile ale lui Decembrie '89 l-au prins în ghereta de beton de la intrarea în Jilava, pe lângă care acum oamenii se strecoară încercând să intre şi să iasă. S-a trezit în acele zile cu zeci, poate sute de manifestanţi care veniseră la Jilava fluturând steaguri ciopârţite şi strigând „Libertate!". Doreau eliberarea celor arestaţi de Miliţie şi Securitate şi închişi în Fortul 13. „În '88 am lucrat pe bloc (bloc de celule - n.r.) şi după aia am fost dat în Fort. Şi am stat din '88 până în '89 în decembrie ca supraveghetor. În decembrie a plecat un coleg de serviciu, din poartă de la intrare de aici, şi cum nu avea cine să-l înlocuiască..."
Cu numai câteva zile înainte de căderea lui Ceauşescu, Fortul 13 Jilava fusese amenajat să primească „musafiri", iar când revoluţionarii apăru
