Inspectorii Protecţiei Consumatorilor au verificat 850 jucării în valoare de 7759.36 lei comercializate de 13 operatori economici şi au găsit nereguli la aproape toate, aplicând amenzi 31.500 lei.
Dintre jucăriile luate la control, 98,11% au prezentat abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Au fost descoperite jucării comercializate fără niciun element de identificare- caracterizare: răţuşte cu pui din material plastic moale, figurine cauciuc-chiţăitori, mingi Yo-Yo care aveau doar informaţia Made in China în unele cazuri.
Lipsa informaţiilor privind denumirea şi sediul producătorului, ale reprezentantului autorizat sau, după caz, ale importatorului s-a constatat la 99 % din jucăriile comercializate, cu menţiunea că toate produsele erau import China.
În acelaşi timp, lipsa marcajului de conformitate s-a constatat în cazul jucăriilor comercializate de 46% dintre operatorii economici verificaţi, pentru produse ca: delfini, răţuşte, ursuleţi din pluş; mingi din burete; premergatoare; mingi cu elastic; jucării din pluş; modelino; mingi cu elastic; mingi yoyo; premergătoare pentru copii; răţuşte cu pui din material plastic moale; figurine din cauciuc.
66% dintre jucăriile verificate aveau avertismente, indicaţii de utilizare şi precizări netraduse în limba română, ex: jucării HSP 200; soluţie de baloane BEN 10; joc Games X Pro; tăbliţe Smart Board jucării pentru copii sub 3 ani; “sunătoare”; jucării set maşinuţe CARTOON CAR; maşinuţă autobuz SPIRDERMAN; set animale NATURAL WORLD ; yaramon ponei ;maşina cusut Magical Sewen ; cooking play set ; orga copii Fanny Piano; Avatar.
La 80% din jucăriile verificate, avertismentele înscrise se referă la interdicţia utilizării produsului de către copii între 0 şi 3 ani ( simbol grafic) şi la conţinutul de părţi componente mici ce pot fi înghiţite cu uşurinţă, indiferent de na