Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Şeful de la Logistică din Poliţia Argeş, după gratii pentru mită

Publicat in Adevarul, miercuri 2 iunie 2010 ·

Magistraţii Tribunalului Argeş au deciz aseară, târziu că cei doi poliţişti din cadrul IPJ Argeş şi omul de afaceri argeşean îşi vor petrece următoarele 29 de zile în spatele gratiilor, fiind acuzaţi de fapte de corupţie.

Comisarul şef Alexandru Garaiman, şeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Argeş, împreună cu subcomisarul Cătălin Laurenţiu Răban, subordonatul său şi omul de afaceri Constantin Robert Matei, administratorul firmei Rebob Srl din comuna Bradu au primit aseară mandate de arestare pentru 29 de zile, ajungând în spatele gratiilor.

Cei doi poliţişti sunt acuzaţi de procurorii DNA de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, iar omul de afaceri este acuzat de dare de mită, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Sediul Arhivelor Naţionale, construit prost şi cu bani mulţi

Reprezentanţii serviciului DNA Piteşti au adunat probe la dosar conform cărora în perioada 2003-2004 cei doi poliţişti au atribuit nelegal un contract de execuţie firmei Rebob SRL Bradu care trebuia să construiască noul sediu al Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Argeş, încălcând legislaţia în domeniul achiziţiilor publice şi au aprobat suplimentarea valorii contractului fără o altă licitaţie publică.

Citeşte şi: Şef din cadrul Poliţiei Argeş, în spatele gratiilor

Mai mult cei doi oameni ai legii au acceptat ca plată bunuri şi servicii care nu au fost executate, arată procurorii DNA, prejudiciind interesele IPJ Argeş cu suma de 444.835,2 lei.

Concret, şeful de la Logistică, Alexandru Garaiman a primit de la Constantin Matei, administratorul firmei Rebob SRL bunuri şi servicii în valoare de 60.378, iar Cătălin Răban a primit servicii turistic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 26 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 3 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 56 minute
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 3 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°