Oamenii de fotbal s-au dezlănţuit din nou împotriva selecţionerului, după eşecul din Ucraina. Giovani şi Victor Becali par să dorească o debarcare a lui Răzvan şi mai mulţi conducători de club şi foşti internaţionali au contribuit la crearea unei presiuni imense pe umerii tehnicianului naţionalei.
Popescu, Hagi, Dinu, sau Dorinel Munteanu l-au criticat pe selecţioner pentru declaraţia potrivit căreia "România face parte din lumea a treia a fotbalului". Ultimul pe această lungă listă este Cristi Borcea, care este mult mai tranşant: "Lucescu nu are ce căuta în aceste condiţii la naţională".
"Dacă selecţionerul crede că suntem în lumea a treia, nu are ce să caute la naţională! Ce să înveţe jucătorii de la el? Nu ştiu cum de jucătorii ăia nu pleacă să-l lase singur în vestiar. La echipa naţională trebuie să rămână dacă el crede în calificare, dacă nu, nu văd sens să rămână. Nu-mi place deloc ce văd la meciurile naţionalei", a spus oficialul "câinilor", la gsptv.
Declaraţiile de ieri ale lui Lucescu, din presa ucraineană, au readus în actualitate "cazul Mutu", prilej pentru Borcea să îl critice din nou pe Răzvan.
"E inadmisibil să renunţi la un jucator ca Mutu. Răzvan Lucescu ar trebui să-şi ceară scuze milioanelor de suporteri care aşteaptă ceva pozitiv din partea selecţionerului, a mai spus Borcea, conform prosport."