A iubit sportul, practicând bachet, volei, tenis de câmp, înot, fiind instructor şi antrenor de arte marţiale. Imobilizat pe cărucior, este un colecţionar de muzică populară veche

Până la vârsta de 30 de ani, Cristian a fost unul dintre sportivi care a crezut în steaua lui norocoasă, luptând pentru a fii mereu un învingător. „Eram un pic grăsunel şi nu puteam să fiu la fel cum erau colegii mei, nu puteam alerga ca ei. Mi-am dat seama că trebuie să mă autoeduc, mereu fiind o fire extrem de agitată, dinamică. În clasa a IV-a am început să joc tenis de câmp şi de multe îl învingeam şi pe profesorul meu. Antrenorul m-a prins fumând şi de atunci mi-a fost jenă să mai dau ochii cu el şi am renunţat la acest sport. Am făcut volei, în clasa a V-a, eram căpitanul echipei de la Şcoala nr. 5. La servire aveam o precizie foarte mare, eram imbatabil. Profesoara mea, Elena Mustăţea, s-a transferat la o altă şcoală, în alt judeţ, iar noul antrenor, când m-a văzut prima oară mi-a spus că «Tu eşti prea gras ca să joci volei» M-a supărat foarte tare şi am renunţat definitiv la volei",povesteşte Cristian.

Şapte ore de înot împotriva curentului

Fiind pe punctul de a se îneca în Olt, Cristian a învăţat singur să înoate şi a devenit un adevărat as al acestui sport. „Şapte-opt ore nu mă scotea nimeni din apă, înotam contra curentului", povesteşte. Din clasa a VII-a avea să înceapă practicarea unor sporturi care pe vremurile acelea erau doar la începuturi: judo şi luptele greco-romane. „Nu mi-a plăcut niciodată să mă antrenez pe manechine, ci vroiam să iau contact doar cu adversarul, să-l miros, să-l adulmec, cum se spune. A fost o perioadă de glorie pentru sport, în general, când la săli veneau sute de tineri să se antreneze", îşi aminteşte fostul sportiv. Cu timpul, alături de un alt prieten a pus bazele unei echipe de arte marţiale, iar la 18 ani era instruct