Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, o serie de măsuri în domeniul salarizării personalului din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Mangalia. Potrivit deciziei consilierilor locali, vor fi acordate „suplimente" salariale impozabile funcţionarilor publici cu funcţii de execuţie şi de conducere din cadrul aparatului de specialitate al primarului, aceste suplimente nefiind considerate drepturi salariale câştigate şi urmând să fie acordate începând cu 1 ianuarie 2010.
Astfel, secretarul municipiului urmează să încaseze 1.240 de lei în plus la salariu, directorul general al instituţiei - 459 lei, un şef serviciu - 385 lei, un şef de birou - 370 de lei, consilierii, experţii, inspectorii - câte 296 lei. Referenţii de specialitate vor încasa, suplimentar, între 0 lei (debutanţii) şi 614 lei (cei superiori), iar referenţii între 0 şi 96 de lei. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, o serie de măsuri în domeniul salarizării personalului din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Mangalia. Potrivit deciziei consilierilor locali, vor fi acordate „suplimente" salariale impozabile funcţionarilor publici cu funcţii de execuţie şi de conducere din cadrul aparatului de specialitate al primarului, aceste suplimente nefiind considerate drepturi salariale câştigate şi urmând să fie acordate începând cu 1 ianuarie 2010.
Astfel, secretarul municipiului urmează să încaseze 1.240 de lei în plus la salariu, directorul general al instituţiei - 459 lei, un şef serviciu - 385 lei, un şef de birou - 370 de