Site-ul www.imobiliare.ro prezintă, pe baza Indicelui imobiliare.ro, o analiză referitoare la dinamica preţurilor înregistrată în luna mai 2010, la apartamentele vechi şi noi scoase la vânzare pe principalul portal imobiliar din România.
Apartamentele din Constanţa s-au scumpit cu 0,6% în luna mai când Indicele imobiliare.ro a înregistrat valoarea de 1.028 euro/mp de suprafaţă utilă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea medie actuală este cu peste 11,4% mai mică. În luna analizată, dinamica preţului apartamentelor noi a fost mai puţin spectaculoasă decât în luna precedentă, preţul mediu solicitat pentru această categorie crescând cu 0.4%, până la 990 euro/mp util. În continuare, preţul pe metrul pătrat al apartamentelor noi din Constanţa este considerabil mai ieftin decât al celor vechi, diferenţa fiind de aproape 5%.
Preţul mediu de strigare al apartamentelor din blocurile vechi din Constanţa a crescut cu 0,5% în luna mai, ajungând la 1.035 euro/mp de suprafaţă utilă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa este de 10,8%. De altfel, toate tipurile de apartamente vechi s-au scumpit în ultima lună. Cea mai mare creştere a fost atinsă de apartamentele cu o cameră, a căror preţ mediu a crescut cu 1%. Apartamentele cu două camere s-au scumpit cu 0,2%, în timp ce apartamentele vechi cu trei camere afişează un preţ mediu cu 0,6% mai ridicat decât în luna precedentă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare diferenţă de preţ se înregistrează în cazul apartamentelor cu o singură cameră, 12,9%. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Site-ul www.im