Fostul vicepreşedinte american Al Gore şi soţia sa, Tipper, au trimis un mesaj prin intermediul serviciului de e-mail prietenilor apropiaţi, pe care îi anunţă în legătură cu decizia lor de a se despărţi, după 40 de ani, potrivit unui apropiat al familiei celor doi, anunţă CNN.
După ce am reflectat şi discutat foarte mult, am decis să ne despărţim. Este o decizie sprijinită de amândoi, pe care am luat-o împreună, după un proces de îndelungă şi atentă reflecţie. Vă cerem să ne respectaţi intimitatea şi pe cea a familiei noastre şi nu vrem să mai facem alte comentarii, potrivit e-mailului trimis de cei doi.
Potrivit CNN, purtătoarea de cuvânt a lui Gore, Kalee Kreider, a confirmat autenticitatea acestuia, dar a refuzat să furnizeze alte informaţii.
Al şi Tipper Gore sunt căsătoriţi de 40 de ani şi au patru copii adulţi şi trei nepoţi.
În 2000, Al Gore a participat la cursa alegerilor prezidenţiale americane, dar nu a câştigat. Ulterior, a sprijinit cauze legate de protecţia mediului, dar a avut şi interese de afaceri. Vicepreşedinte al SUA în timpul mandatului lui Bill Clinton, Al Gore a fost distins, în anul 2007, cu premiul Nobel pentru Pace, în semn de recunoştinţă pentru lupta impotriva schimbărilor climatice.
Gore este preşedinte şi cofondator al canalului Current TV, cofondator al Generation Investment Management, companie care oferă soluţii privind investiţiile sustenabile şi director al companiilor Google şi Apple Computer.
Cartea sa "Un adevăr incomod" a fost sursa de inspiraţie pentru un documentar premiat cu un Oscar.