În loc să prevină furturile din gară şi din trenuri, cinci din cei şase poliţişti ai staţiei Jibou s-au „servit” cu motorină din locomotive. Cinci poliţişti de la Transporturi Feroviare din Jibou şi alţi patru angajaţi ai CFR au fost reţinuţi, ieri, de către procurorii sălăjeni, sub acuzaţia de furt şi vânzare de motorină. Combustilul era furat din locomotivele care opreau în staţia CFR Jibou.
UPDATE :Cei nouă inculpaţi au fost aduşi astăzi, de la ora 15.00, cu mascaţii la Tribunalul Zalău, iar pe holurile instituţiei erau aşteptaţi de familii şi de avocaţi.
Robert Balogh, singurul apărător care a fost dispus să ne spună câteva cuvinte a apreciat că speţa este una complicată şi că va dura destul de mult până la o soluţionare definitivă a cazului.
Deşi, sub argumentul relaţiei confidenţiale dintre avocat şi client, Balogh nu a vrut să ne ofere detalii despre caz, el a declarat că speră ca inculpaţii reprezentaţi de el, cinci la număr, să fie cercetaţi în stare de libertate.
„Măsura arestării preventive ar trebui să fie o excepţie, nu o regulă, iar clienţii mei ar putea fi cercetaţi în libertate, deoarece nu cred că pot constitui un pericol social”, a declarat Balogh.
Poliţiştii de la Transporturi Feroviare Jibou au fost urmăriţi încă din luna februarie de către procurorii sălăjeni, în urma unor sesizări venite din partea Direcţiei Generale Anticorupţie Sălaj şi a Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Poliţiştii erau bănuiţi că ar fura sistematic motorină şi ulei din locomotivele care opreau ori care tranzitau prin Jibou. Poliţiştii feroviari erau „ajutaţi” şi de alţi angajaţi ai CFR (mecanici de locomotivă, impiegaţi de mişcare şi şefi de manevră).
Ieri, procurorii au descins cu mandatele de percheziţie în mână în casele a 11 persoane din Jibou, fiind ajutaţi de reprezentanţi ai Brigăzii de Intervenţie Ra