O cruce de mari dimensiuni din 500 de lumânări a fost realizată aseară, în jurul orei 22.00, în faţa Biserica Sfinţii Voievozi din Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu.
Acţiunea fost organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) şi a militat împotriva avorturilor. Înainte de aprinderea crucii din lumânări, în biserică a avut loc o slujbă de pomenire pentru copiii nenăscuţi. Cosmin Bălan, noul protopop al Protoeriei Târgu-Jiu, a spus, la finalul slujbei, că tinerele familii trebuie să-şi sporească numărul membrilor.
Apoi, în faţa bisericii, elevii de la Liceul Teologic din Târgu-Jiu au aprins lumânările din cruce, dar vântul a stins o parte din acestea. Mădălin Trohonel, preşedintele ASCOR Gorj, a spus că este pentru prima dată când se organizează o astfel de acţiune în municipiul Târgu-Jiu: „Este pentru prima dată când se face o cruce din lumânări. Vrem ca oamenii să conştientizeze importanţa şi rolul vieţii, precum şi efectele negative de ordin psihic şi fizic ale avortului“.
Luiza Mustaţă, de 32 de ani, a fost unul dintre enoriaşele care au participat la această acţiune: „Este vorba şi de educaţie. Din cauza situaţiei materialedar şi a soţilor care sunt foarte duri şi nu au grijă de familii se apoate ajunge în această situaţie“, a spus credincioasa.