Am parcurs 20 de ani de libertate presarata cu un capitalism de sorginte mioritica. S-au scurs 20 de ani, in care Romania a fost un imens camp pe ale carui pajistii s-au dus nesfarsite batalii pentru intaietate in toate directiile.
Cert este la acest moment ca Romania a ajuns la capatul unei crize incepute acum doua decenii. Am avut doua decenii, in care cetatenii acestei tari s-au amagit cu speranta vederii "luminitei de la capatul tunelului". Au fost 20 de ani in care cuvantul "austeritate" a capatat conotatii banale si intelesuri peiorative.
Stransul curelei a devenit un fel de indemn la sport extrem pentru marea masa a populatiei. Traiul zilnic dus la limita extrema a existentei a devenit certitudine in peisajul vietii sociale a tarii. Scuzele de genul "greaua mostenire lasata de vechii" sunt si astazi in prim planul discursurilor celor care sunt la guvernare.
Anii au trecut, nevoile s-au modificat adaptandu-se la cerintele unui sistem social, bazat pe alte principii. Ceva a ramas constant: nivelul de trai. Marea majoritate a romanilor nu a atins, dupa doua decenii, un nivel de satisfactie materiala care sa-i permita la acest moment sa priveasca cu indiferenta sau cu indulgenta la masurile de retezare a veniturilor.
Campanii electorale cu promisiuni desarte si fara acoperire, crize sociale si politice, reasezare economica. Toate acestea au constituit repere care au fost gasite drept scuze pentru esecurile tuturor guvernelor. Am fost indemnati, tot timpul, sa privim la trecut si sa comparam mai multe rele. Ni s-a dat de ales raul cel mai mic, prin comparatie cu celelalte.
Raul cel mai mic l-am perceput in functie de talentul si de mijloacele de manipulare de care au dispus partidele politice. Cei mai buni la acest capitol au castigat si s-au impus ca fiind raul cel mai mic.
Am auzit, la un mom
