Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a fost un eşec greva în învăţământ

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 2 iunie 2010 ·

Liderii de sindicat din educaţie sunt dezamăgiţi, şi pe bună dreptate. Greva generală pe termen nelimitat anunţată cu surle şi trâmbiţe a eşuat, iar bacalaureatul s-a dat, spre bucuria şi binele elevilor.

Sindicaliştii şi politicienii din opoziţie dau vina pe conducerile şcolilor sau inspectoratelor că ar fi făcut presiuni asupra cadrelor didactice, că oamenilor le este teamă că vor rămâne şi fără salariul acela micşorat cu 25%. Da, aşa e, pentru mulţi, banii pierduţi în perioada protestelor contează, dar nu acesta a fost motivul principal. Un cadru didactic din Bucureşti, de exemplu, a declarat că s-a săturat de stres şi scandal şi de aceea nu mai face grevă. Dar, cel mai important argument pentru el, ceea ce liderii de sindicat nu prea au luat în seamă, sunt elevii. Exact! Pentru unii profesori elevii chiar contează - asta a condus, de fapt, la eşecul grevei generale.

De mulţi ani, angajaţii din învăţământ ameninţă cu boicotarea examenului de bacalaureat. Ştiind că oamenii sunt foarte necăjiţi de măsurile anunţate de Guvern, liderii au considerat că acum este momentul propice pentru boicotarea bacalaureatului, însă au greşit pentru că nu au luat în serios presiunea psihică exercitată, fără voie, de elevi asupra profesorilor. În acest context, dacă unii dintre cei care se numesc dascăli consideră că ar fi putut să le comunice copiilor pe care i-au dădăcit patru ani de liceu că vor da altădată examenul pentru care s-au pregătit un an întreg, se înşeală. Dovada: luni s-a susţinut bacalaureatul tocmai pentru că profesorii nu au avut puterea să lovească în elevi. Iar cei care spun că nu ar fi fost nicio problemă amânarea înseamnă că nu au dat în viaţa lor niciun examen. Ei bine, profesorii care se zbat pentru pregătirea elevilor în şcoli ştiu acest lucru şi de aceea au ales să dea examenul.

De fapt, a face grevă generală în sănătate sau

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 57 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 22 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°