* ieri, pe platoul din faţa Prefecturii, cei aproximativ 1.500 de sindicalişti au huiduit toate guvernele din '90 până acum
* ei au propus ca Guvernul să ia alte măsuri, nu cele de scădere a pensiilor şi salariilor din sistemul bugetar * în învăţământ se vor relua cursurile, iar pentru cele două zile de grevă profesorilor nu li se vor opri bani
Greva generală pe termen nelimitat s-a încheiat ieri cu mitingul organizat de federaţiile sindicale brăilene, care a strâns în piaţa din faţa Prefecturii aproximativ 1.500 de persoane, jumătate dintre acestea fiind din învăţământ. Au fost prezenţi, pe lângă salariaţii din învăţământ, reprezentanţi ai pensionarilor, poliţiştilor, cadrelor medicale, transportului local, administraţiei.
La ora 11.00, Valeriu Partene, liderul filialei judeţene a CNSLR Frăţia, a vorbit mulţimii adunate spunând că nu este de acceptat faptul că Guvernul a ales să sacrifice săracii României. Preşedintele sindicatului din Şantierul Naval, Alexandru Gurgu, le-a spus oamenilor că guvernanţii demonstrează că nu ştiu pe ce lume trăiesc şi că trebuie opriţi, iar preşedintele sindicatului cadrelor medicale, Octavian Georgescu, a declarat la rândul său că nu mai trebuie acceptat faptul că din '90 şi până acum guvernele au vândut tot ce era în ţară, iar acum îi vând şi pe bugetari. La final, i-a îndemnat pe oameni să revină în piaţă peste o lună, să protesteze din nou. Şi reprezentantul pensionarilor, grupul cel mai vocal din piaţă, a spus că nu e dispus să accepte ca bătrânii, după o viaţă de muncă, să fie nevoiţi să-şi ceară pensiile în stradă.
Lărgirea bazei de impozitare şi impozitarea progresivă - asta cer sindicaliştii
După aproximativ 45 de minute de la debutul mitingului, liderii manifestanţilor au fost primiţi de către prefectul Dumitru Popa. Acesta a spus că este doar reprezentantul Guvernului în teritoriu şi că tot ce poate