Ministrul de interne a vorbit, pentru EVZ, despre contractele ginerelui pe bani publici. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
EVZ: Ginerele dvs, medic stomatolog, şi-a descoperit interesul pentru a obţine o licenţă în domeniul protecţiei şi pazei exact după ce aţi devenit ministru de interne. Cum vă explicaţi?
Vasile Blaga: Că are o activitate privată nu mă deranjează deloc. Prefer să aibă o activitate privată şi să nu lucreze la stat. Că desfăşoară o activitate în domeniul acesta iar nu mă deranjează. Sunt 160.000 de oameni care lucrează în astfel de societăţi. Absolut toţi cetăţenii români care îndeplinesc condiţiile legale pot lucra în astfel de societăţi. Ce mă deranjează este că nu mi-a spus şi că a participat alături de alţii la două licitaţii la firme de stat. I-am şi spus foarte clar să nu mai participe la nicio licitaţie la stat cât eu deţin o funcţie publică, pentru că se interpretează. Nu mai interesează pe nimeni că de fapt costurile sunt la jumătate decât înainte. Pur şi simplu lucrurile sunt interpretabile şi cu lucrurile acestea nu sunt de acord.
Adică i-aţi interzis să mai participe de acum înainte...
Nu va mai participa şi o să-i rog aşa, frumuşel, să şi renunţe, că n-o să-şi ia banii niciodată. E atâta de lucru în mediul privat, o să aibă unde să lucreze dacă asta doresc să facă.
Să renunţe la ce? La cele două contracte încheiate cu CNADR şi CNH Petroşani?
Da. De altfel, partea lor e foarte mică din câte am înţeles.
Continuare - despre Berceanu şi Videanu: „De doi ani, fiecare are drumul lui politic”