Ana Fedot a fost educată să fie mândră de obârşia ei şi să facă tot ce îi stă în putere ca să ducă mai departe tradiţiile etniei sale de lipoveni ruşi.
Nu şi-a dorit niciodată mai mult, lucru care ar putea fi bizar pentru cei avizi de carieră sau de bani. Acum conduce ansamblul coral al comunei Ghindăreşti, Navasiolki şi le educă pe micuţele lipovence ca într-o bună zi să fie, la rândul lor, îndrumătoare pentru urmaşi, prin tainele unor tradiţii vechi de sute de ani.
Tradiţii lipoveneşti
Comunitatea de ruşi lipoveni din Ghindăreşti este cea mai numeroasă din judeţul Constanţa. Peste 3.000 de suflete trăiesc aici şi ca să-şi conserve neamul, preferă să se căsătorească între ei, deşi au existat şi uniuni mixte.
Tot ce ţine de comportamentul şi spiritul rus se învârte în jurul credinţei în Dumnezeu. Lipovenii sunt creştini ortodocşi de rit vechi. „Încă de mici eram duşi la biserică şi învăţaţi să ne rugăm. Am trăit aşa de sute de ani.
Specific ca îndeletnicire pentru noi este pescuitul, pentru că peştele este principala noastră hrană. Acum, nu se mai păstrează acest obicei“, povesteşte Ana.
Lucrurile s-au mai schimbat, însă mâna de oameni rămaşi ţine cu dinţii de tradiţii. „Când eram eu tânără, nu aveai unde să te plimbi în centrul comunei, acolo unde se întâlneau fetele cu băieţii. Acum, marea majoritate a tinerilor au plecat la muncă în Italia sau în Spania“, spune cu regret lipoveanca.
Tinerii în căutarea unei soţii îşi alegeau viitoarele partenere chiar în timpul unor plimbări. Le ofereau flori, uneori bomboane şi le conduceau acasă. Dacă după o vreme se decideau că aceea este aleasa, îi cereau o năframă. „Fetele îi invitau acasă să o ia şi atunci tânărul se ducea să o ceară de la părinţi. Apoi veneau cu năframele fetelor la mamele lor şi le spuneau că vor să se însoare.
Părinţii băiatului pregăteau mai multe mâncăruri