- Diverse - nr. 562 / 2 Iunie, 2010 De la un capat la altul, cartea este expresia armoniei si a rapirii cu visul. Si, ca sa-l parafrazam pe Octavian Paler, este forma care poate friza peste-lumescul. Si percepe proximitatea, respiratia chiar, a lui Dumnezeu. Pentru ca, nu-i asa, autoarea aievea: sta culcata in amintire, asculta zum zetul gandurilor care ciuruie delicat linistea si priveste bucatile de cer, fie prin frunzisul unei prea frumoase propozitiuni, fie prin fereastra vreunei staruitoare melancolii. Si asa, deliberat pierduta in gara in care se asteapta si din care se pleaca dupa "mersul lumii", Mariei Dorina Pasca nu-i mai trebuie nimic in afara de ce este. Tocmai, pentru ca totul i se pare descoperit, curat, limpede, la locul lui. Or, astfel de ceasuri, certitudini, constatari, iata, ne personalizeaza si ne conecteaza la o lume pe care cu greu o putem concilia cu lumea de azi; lumea propusa de autoare este, dar: "haloul magic al propriului paradis pierdut si regasit" (…) Chemand vremea (lunile si minutele) la taifas, profesoara Maria Dorina Pasca sloboade teascurile inimii sa-i picure lacrime pe vers(uri). Si pe sentimente. Sentimentul, acea "iluzie" care ne "umbla prin suflet", ne "intampina tristetea", ne mangaie surasul, invinovateste uratul din noi si batatoreste calea dintre iubire si ura. Pentru ca, doar prin sentiment, firul de viata din fiecare dintre noi se resfira si iarasi se aduna intr-o asteptare, incredere si luciditate perpetue; sentimentul _ "eterna insomnie a vietii" (…) Dar scrisul Mariei Dorina Pasca este, daca vreti, si o "dantelarie alba, delicata", profilata pe cerul copilariei; "o livada pictata numai cu alb si vis" de un om care poate nu a vrut sa aiba la indemana alta culoare si alta varsta. Dar este si dovada ca viata unui om nu se reduce doar la "framantarile lui interioare", ci ea, viata, trebuie sa fie maximizat "tangenta lumi