La un an de la tragedia care a lovit năprasnic familia Costa, din Oradea, Bihor, a cărei fetiţă a fost ucisă de un panou publicitar chiar în sediul Băncii Transilvania - Oradea, lucrurile în dosar încep, în sfârşit, să se mişte.
Au fost audiaţi trei martori, dintre care doi angajaţi ai băncii. Panoul se află la expertiză, iar avocatul care a preluat cazul, Beatrice Comăniceanu (foto dreapta), a fost nevoit să privească înregistrarea cu moartea brutală a copilei, pentru a realiza apărarea.
“E groaznic. Pe înregistrări se vede cum fetiţa (n.r. Laura, ce avea numai trei anişori) se desprinde de mama ei, care semna nişte acte la ghişeu, şi se duce la panou. Ia un pliant dintr-un suport, dar acesta intră în balans şi cade peste ea. Muchia dulapului îi sfărâmă căpşorul. Am văzut cum a murit zdrobită. Mama micuţei mi-a spus că, înainte de a pleca de lângă ea, copila i-a şoptit «Mami, te iubesc»”, a declarat avocatul Beatrice Comăniceanu. Între timp, soţii Costa s-au stabilit în SUA, împreună cu cealaltă fiică a lor.