Cristian Diaconescu, preşedintele de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României a anunţat că partidul său solicită Guvernului ca, odată cu asumarea răspunderii pe măsurile de austeritate, să prezinte şi măsuri active de ieşire din criză, adăugând că UNPR va decide poziţia asupra moţiunii de cenzură în funcţie de îndeplinirea acestor obiective.
“Solicităm Guvernului ca, odată cu asumarea răspunderii în faţa Parlamentului, să prezinte şi să legifereze un pachet de măsuri active pentru ieşirea din criză. Măsurile de austeritate au rolul lor în ce priveşte acoperirea unor deficite în economie, dar prin aceste măsuri nu se face rost de bani în plus pentru economie.
Măsurile de creştere a veniturilor bugetare şi acele activităţi economice care, în mod natural, ridică o ţară într-un moment economic dificil, sunt cele aşteptate şi sunt acele măsuri faţă de care orice Guvern responsabil într-un astfel de moment e obligat să şi le apropie”, a precizat Diaconescu, la finalul şedinţei Biroului Politic al UNPR.
Căderea Guvernului înseană căderea acordului cu FMI
Diaconescu a mai menţionat că Uniunea va decide poziţia asupra moţiunii de cenzură a PSD după ce aceasta va fi facută publică, şi în funcţie de îndeplinirea obiectivelor menţionate, însă a atras atenţia că adoptarea moţiunii ar atrage instabilitate politică şi căderea acordului cu FMI. “În mod natural, trebuie să aşteptăm moţiunea de cenzură şi evident, în funcţie de conţinutul ei vom putea stabili poziţia politică a UNPR. Abia după aceea vom vedea dacă va exista cineva (n.r. parlamentar independent) care îşi va asuma un alt punct de vedere, eu cred ca nu”, a comentat Diaconescu.
Ce spune Corneliu Grosu?
Senatorul de Mureş spune că deocamdată nu există o moţiune aşa că UNPR nu se poate exprima asupra poziţiei pe care o va adopta. Grosu susţine spusele lui Diaconescu