„Cel mai bine e să fii copil", a fost replica pe care, ieri, am auzit-o cel mai frecvent. Şi pe care am aprobat-o din toată inima. Păcat însă că cei care îşi exprimau dorul de a fi fost şi ei copii, măcar pentru o zi, păreau împovăraţi de griji.

„Bine că măcar sunt copiii fericiţi", îmi spunea ieri o mămică venită cu copiii ei la City Park Mall să-l vadă pe elefantul circului, poposit în parcarea mall-ului. Toţi banii din lume nu fac cât glasurile bucuroase ale celor câteva zeci de copii adunaţi ieri în preajma elefantului Bibi. Cu atât mai mult în această perioadă din ce în ce mai grea pentru toţi. Ieri, am văzut ceea ce mai rar întâlneşti în zilele noastre pe chipurile oamenilor maturi, plini de griji şi de probleme: zâmbete şi mângâieri sincere, dar şi râsete zdravene. Bucuria de a mângâia un animal pe care îl vezi doar la grădina zoologică ori la un spectacol de circ şi pe care nu ai voie să îl atingi, nu se compară cu nimic din ceea ce ne putem achiziţiona. Vedem zilnic oameni care au uitat să zâmbească, ale căror grimase s-au adâncit de multe probleme. Simţim pe propria piele că am uitat să mai zâmbim, să fim sinceri cu noi şi să lăsăm sentimentele să evadeze din noi fără să ne facem griji despre ce ar putea spune cel de lângă noi despre ieşirea noastră. Într-o perioadă în care suntem constrânşi de atât de multe, unul dintre puţinele lucruri care ne-au mai rămas gratis de pus în practică este zâmbetul. Mi-a fost dor ieri de zâmbetul şi bucuria de a fi copil, de a nu avea atât de multe griji, grija omului mare, cum ar spune cei mici. Mi-ar fi plăcut să mă fac mică, mică, să mă furişez printre cei care n-aveau responsabilităţi de oameni mari şi să uit de tot. Dar m-am întors la responsabilităţile de zi cu zi, bucurându-mă că râsetelor copiilor mi-au bucurat inima şi mi-au amintit de perioada în care şi eu eram ca ei. Mici, mărunţi, prea mărunţi pentru lum