De mai bine de sase trimestre, fara intrerupere, Romania este in recesiune. Pe acest fond a aparut, acum, o problema grava, care daca nu va fi rezolvata repede si bine va duce negresit la intarzierea iesirii din recesiune. Si, in acelasi timp, va ameninta stabilitatea financiara a tarii. Am in vedere ruperea echilibrului - in bugetul consolidat al Romaniei - intre balanta veniturilor si cea a cheltuielilor.
Deficitul bugetar tinde sa urce spre 9 la suta. E adevarat, nu avem deficit cu doua cifre, iar ponderea datoriei publice in PIB este cu mult sub plafonul european de 60 la suta. Dar asta nu inseamna ca lucrurile pot fi lasate sa se miste catre un astfel de deznodamant dramatic.
E nevoie de interventii urgente. Deficitul bugetar a fost de 5,4 la suta in 2008 si de 8,3 la suta in 2009. Acum continua sa urce. Dar trebuie oprit. Conventia cu semnatarii Acordului de Imprumut, de care depinde eliberarea urmatoarelor transe, este ca in 2010 deficitul sa coboare la 6,8 la suta. Scaderea de la 8,3 la suta la 6,8 la suta ar asigura o schimbare de tendinta in miscarea deficitului, de la urcare la coborare, ceea ce ar garanta ca putem sa evitam un derapaj incontrolabil.
Daca statul n-ar interveni de urgenta pentru a curma actuala tendinta a deficitului bugetar, lasandu-l sa urce spre 9 la suta sau poate si mai sus, nu numai stabilitatea financiara ar fi pusa in pericol, ci societatea in ansamblu. Are insa importanta si cum va fi rezolvata aceasta problema.
Cum a aparut problema? A luat foc Europa. Mai multe tari, indeosebi dintre cele de la periferia zonei, s-au confruntat dintr-o data nu doar cu dificultati in combaterea recesiunii, ci si cu grave probleme financiare. Moneda euro insasi este supusa unor puternice presiuni si se vede nevoita sa infrunte un val de neincredere. Cazul Greciei, care se confrunta acum atat cu un deficit bugetar de doua cif