Îndemnul nostru de a-i scoate pe copii din faţa calculatorului şi de a-i aduce în stradă a dat roade. Sute de micuţi de la toate grădiniţele din Făgăraş au umplut miercuri, 2 iunie, centrul oraşului. Cu toţii au dansat, au desenat şi au jucat şotron. Bineînţeles, cei mai buni au fost şi răsplătiţi.
Pentru mai bine de două ore Făgăraşul a răsunat miercuri, 2 iunie de veselia copiilor. Cu toţii au abandonat pentru puţin timp jocurile de pe calculator şi au animat centrul oraşului cu jocurile copiilor de ieri. „Sunt bucuros că îndemnul nostru de a lăsa calculatorul şi de a veni pe stradă, să joace şotron, peci, adică jocuri pe care le jucam noi în copilăria noastră, a dat roade. Iată, copiii au ascultat chemarea noastră, „Haideţi să învăţăm şotron!“, iar acţiunea a adunat sute de copii în faţa Primăriei. Sunt bucuros că au încercat să lase calculatorul şi să meargă în stradă şi să joace jocurile copilăriei noaste, măîcar odată pe an“, ne-a spus Alexandru Gherghe, directorul Televiziunii Făgăraş-Antena 1 şi al săptămânalului Bună Ziua Făgăraş.
Micuţii au avut parte de ziua lor de distracţie din plin. Desene pe asfalt, concurs de alergat, muzică, dans, şotron au fost doar câteva din atracţiile cu care copiii şi-au sărbătorit ziua lor. „Eu am desenat mai multe animale, printre care şi pe pisica mea“, „Este foarte frumos, am dansat şi ne-am distrat“, „Am jucat şotron şi e destul de interesant, mai ales că suntem mulţi copii“, ne-au spus câţiva copii.
Şi pentru ca decorul să fie unul de poveste, nu au lipsit zânele şi clovnii. În plus, sute de baloane au fost împărţite micuţilor de reprezentanţii Primăriei. „Vă daţi seama, după ce vedeţi aici, că trăim într-o lume a contrastelor. Dacă în ţară lucrurile stau prost şi dacă în mai multe părţi ale ţării se protestează, lumea copiilor trebuie să rămână o lume a copiilor ! Pentru că vremea nu ne-a permis ieri,