Ministerul Economiei susţine că după privatizarea filialelor din Banat, Dobrogea, Moldova, Oltenia şi Muntenia Sud, Electrica Serv a pierdut o serie de lucrări
"Deşi s-a încercat eficientizarea activităţii pe întreg parcursul anului 2009, sucursalele Electrica Serv au avut la sfârşitul anului un rezultat negativ"
Filiala de întreţinere şi servicii a Electrica SA, Electrica Serv, va fi reorganizată prin divizare parţială, "pentru eficientizare", în cinci filiale regionale, respectiv pe zona Banat, Dobrogea, Moldova, Oltenia şi Muntenia, se arată într-un proiect supus dezbaterii publice de Ministerul Economiei.
Potrivit Notei de fundamentare a proiectului, măsura înfiinţării celor cinci societăţi zonale prin divizarea Electrica se impune având în vedere că după privatizarea filialelor din Banat, Dobrogea, Moldova, Oltenia şi Muntenia Sud, Electrica Serv a pierdut o serie de lucrări, ca urmare a strategiei companiilor private de reducere a costurilor de mentenanţă.
"În urma privatizării filialelor de distribuţie şi furnizare a energiei S.C. Electrica Banat S.A., S.C. Electrica Dobrogea S.A., S.C. Electrica Moldova S.A., S.C. Electrica Oltenia S.A. şi S.C. Electrica Muntenia Sud S.A., obiectul de activitate al Filialei de Întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" - S.A., în aceste zone, nu a mai putut fi îndeplinit potrivit dispoziţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 74/2005, întrucât s-a modificat mediul concurenţial. Acest lucru a fost determinat de o strategie a operatorilor de distribuţie a energiei electrice privatizaţi, privind reducerea costurilor de mentenanţă prin preluarea unei părţi din activitate şi renunţarea la unele dintre activităţi", se arată în Nota de fundamentare a proiectului.
Neplata datoriilor către stat nu lasă societatea să participe la licitaţii
Potrivit acestuia, în lunile dec