Soţia Preşedintelui Academiei Europene de Film, a deschis, astăzi, la Cluj, expoziţia de fotografii cu renume mondial „Prezenţă Absentă“. Donata Wenders este fascinată de oraşul de pe Someş, de TIFF şi peisajele transilvănene.
Donata Wenders, soţia celebrului regizor Wim Wenders, care în prezent deţine preşedenţia Academiei Europene de Film, a inaugurat astăzi, la Muzeul de Artă expoziţia de fotografie semnată de ea şi Robert Bosisio. Expoziţia de fotografie va putea fi văzută timp de o lună, respectiv în perioada 2 iunie – 4 iulie.
Beneficiind de o recunoaştere mondială, la inaugurare, peste o sută de clujeni au luat cu asalt muzeul pentru a admira fotografiile, despre care autoare a spus că sunt reliazate la lumină naturală şi reprezintă „observaţii“.
„ Expoziţia este alcătuită din fotografii în alb şi negru. M-am concentrat să aleg fotografiile care au legătură cu portretele. Sunt un fotograf care doar observă şi nu le spune oamenilor ce să facă. Sunt poze de observaţie şi nu documentare“, a arătat Donata Wenders.
Despre Festivalul Internaţional de Film Transilvania, soţia lui Win Wenders a avut doar cuvinte de laudă. „ Cred că festivalul a devenit mult mai cunoscut în ultimii ani. Nu am văzut multe din oraş, pentru că de patru zile m-am aflat adoar în muzeu. Într-o noapte, totuşi, am văzut filmul „Dracula“, proiectat la Bonţida. A fost o experienţă unică şi cred că doar aici, în Transilvania, se poate simţi cu adevărat acel film“, a precizat Donata Wenders.
Artista, originară din Berlin a mai arătat că speră ca în următoarele zile să poată vizita împrejurimile Clujului deoarece din avion a văzut multă verdeaţă. „Natura şi peisajele naturale sunt tocmai cele pe care mi le doresc. Sper ca în Cluj să nu se piardă aceste păduri pentru că prezenţa lor sunt ceva înspre care trebuie să tindem. Îmi place că aici te poţi îmbrăca aşa cum vrei ş