Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Radu Pavel Gheo: „Am răsfoit America şi nu mi-a plăcut“

Publicat in Adevarul, miercuri 2 iunie 2010 ·

Scriitorul bănăţean Radu Pavel Gheo îşi lansează vineri, în Timişoara, cel mai recent volum: „Noapte bună, copii!“, publicat la Editura Polirom. Evenimentul va avea loc de la ora 18.00, la librăria „Cartea de nisip“. Gheo şi soţia lui au locuit o perioadă în Statele Unite ale Americii, după ce au câştigat Loteria Vizelor.

Ai scris timp de patru ani la volumul „Noapte bună, copii!". Care e mesajul cărţii, dincolo de firul narativ?

În momentul în care am avut toată ideea în minte şi am început să scriu mi-am dat seama că acolo sunt trei sau patru romane, aş fi putut să le scriu separat. Singurul motiv care le făcea să se lege era că personajele în sine erau legate. Este vorba, în esenţă, de o gaşcă de prieteni din copilărie, patru prieteni, o fată şi trei băieţi, şi de destinele lor plecând de la adolescenţă la maturizare, ce se alege de ei, ideea de bază fiind ce se întâmplă cu noi când creştem mari, ce se alege de idealurile noastre, dacă devenim buni sau răi.

Cum ai ajuns în America?

Am câştigat Loteria Vizelor în 1999, dar am plecat în America abia în 2001, împreună cu soţia mea, Alina. În momentul în care am ajuns acolo am muncit, am strâns bani, am văzut că nu ne-a plăcut. La început am lucrat la un KFC ţinut de nişte români, bănăţeni. Aşa am ajuns să obţin slujba aia, pentru că eram român. A doua slujbă a fost la un fel de alimentară cu alimente bio şi europene. Am mai lucrat la o librărie, un adevărat supermarket de cărţi. În general am lucrat în paralel în două locuri. Soţia mea, Alina, a lucrat într-un singur loc în toată această perioadă: la un magazin mare, cu de toate, de la haine la electronice. Am strâns bani, nu ne-a plăcut, ne-am întors şi ne-am luat un apartament în Timişoara.

De ce aţi plecat din America?

E foarte greu să spui pe scurt. Sunt multe lucruri care ne-au plăcut şi multe lucruri care nu ne-au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 54 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum 55 minute
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 34 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°