Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită autorităţilor române să asigure implementarea şi punerea în funcţiune a unui sistem de Info Trafic în România, motivându-şi solicitarea prin faptul că în întreaga Europă de vest sunt disponibile astfel de sisteme la bordul vehiculelor rutiere care circulă pe drumurile europene, ceea ce îi ajută pe şoferi să evite blocajele.
"Apreciind că sistemele de Info Trafic europene cu transmitere RDS (Radio Data Systems) şi TMC (Traffic Management Channel) sunt deosebit de necesare pentru buna desfăşurare a activităţii operatorilor de transport rutier, UNTRR propune implementarea etapizată a unui sistem de Info Trafic în România", notează transportatorii într-un comunicat.
Prima fază a etapelor propuse este transmiterea prin radio (voce şi RDS) a informaţiilor cu privire la situaţiile dificile ale traficului rutier din toată ţara, în baza informaţiilor primite de la Poliţia Rutieră şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), CNADNR şi Administraţia Naţională de Meteorologie (INMH). Informaţiile necesare transportatorilor de la Poliţia Rutieră şi ISU sunt cele referitoare la accidente, incidente rutiere datorită cărora traficul este perturbat, conducători care merg pe autostradă pe contrasens, CNADNR urmând să anunţe care este situaţia drumurilor (blocaje, lucrări, circulaţie pe o bandă, semaforizări etc), iar INMH fenomenele meteo deosebite (ceaţă foarte deasă, carosabil inundat după ploi puternice, zăpadă, grindină etc).
Cea de-a doua etapă a implementării ar putea fi, în opinia transportatorilor, dezvoltarea TMC (Traffic Management Channel) care permite utilizarea sistemelor de navigaţie în mod eficient, prin afişarea informaţiilor disponibile încă din etapa 1, şi în plus - posibilitatea calculării unor trasee ocolitoare.
Implementarea unui sistem de Info Trafic î