Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiza Fondului Proprietatea: 2010 anul listarii?

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 2 iunie 2010 ·

Evenimentul cel mai asteptat al acestui an pe piata româneasca de capital este listarea Fondului Proprietatea (FP). Din aceasta perspectiva, departamentul de analiza al SSIF Goldring SA a lansat un raport de analiza a fondului.

Semnele listarii

Dupa cinci ani de la înfiintare, FP a ajuns la un pas de listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Demersurile guvernului de pâna acum de a lista fondul au fost zadarnice, însa desemnarea recenta a administratorului fondului – Franklin Templeton – aduce practic acest proces la un pas de finalizare. Sa nu uitam ca administratorul vine cu o experienta de peste 30 de ani în investitiile pe pietele emergente. Pentru a putea fi finalizata în acest an, listarea Fondului Proprietatea ar trebui sa se realizeze fara oferta publica initiala, ci doar pe baza de prospect. Fondul a selectat deja si un intermediar pentru realizarea prospectului.

Conform ultimelor cerinte necesare în vederea listarii FP s-a înregistrat pe data de 18 mai 2010 ca alt organism de plasament colectiv de tip special, ceea ce aduce momentul listarii fondului mai aproape. Americanii promit listarea anului: Franklin Templeton este pregatit sa aduca Fondul Proprietatea pe Bursa în septembrie. Dupa spusele presedintelui executiv al companiei Templeton Asset Management, Mark Mobius, unul dintre cei mai influenti oameni ai pietelor financiare globale, listarea Fondului Proprietatea este posibila în septembrie daca Franklin Templeton va intra în rolul de administrator pâna în luna iulie.

Efectele listarii

Listarea este un eveniment foarte important din mai multe motive: cresterea capitalizarii bursei (FP are active evaluate la 3 miliarde de euro), va aduce efecte pozitive a vizibilitatii în rândul investitorilor si implicit a emitentilor prezenti pe aceasta piata si pentru ca va aduce sute de expropriati mai aproape de momentul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a ratat Premiul Nobel pentru Pace. A fost premiată Maria Corina Machado, din Venezuela

Ziua Constanta acum 52 minute
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat liderul Opoziției din Venezuela, María Corina Machado. Maria Corina Machado, din Venezuela, a câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agenţiilor d

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 40 minute
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

🚨 Din verde în galben. Cod de vânt puternic emis de meteorologi. ANM, precizări pentru Gândul: „Un front rece traversează rapid țara”

Gandul acum o ora
12:07 COD GALBEN - intensificări ale vântului Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD GALBEN – intensificări ale vântului – pentru mai multe județe. Interval de valabilitate: 11 octombrie, ora 5 – 11 octombrie, ora 23 Fenomene vizate:

Armata israeliană anunţă că armistiţiul din Gaza a intrat în vigoare

News.ro acum 10 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, întrucât trupele s-au retras acum la liniile de desfăşurare convenite. Într-o declaraţie publicată pe Telegram, IDF afirmă că trupele „au început

Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină într-o stație de carburanți din Timișoara

Mediafax acum 37 minute
Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei stații de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât și pe aceasta. Situația a fost o

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 2 ore
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

Toto Dumitrescu, despre fuga de la locul accidentului: „A fost un gest lipsit de moralitate”

Mediafax acum 2 ore
Dumitrescu susține că gestul său, de a pleca de la locul accidentului, a fost „un gest lipsit de moralitate”. Vezi galeria foto 7 poze De asemenea, el afirmă că nu consumase droguri înainte de producerea accidentului, ci doar după impact. Duminică,

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

13°
vin.

10°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°