Noile camere reprezintă un hibrid între camerele digitale compacte şi DSLR-urile clasice.
În decurs de numai câteva zile, Panasonic, Sony şi Samsung au anunţat la unison lansarea pe piaţa românească a propriilor modele de camere compacte cu lentile interschimbabile. Aceste aparate deţin structura unui model DSLR ce a fost încorporată camerelor digitale compacte, astfel încât s-a obţinut un hibrid de dimensiunea unui aparat foto mic şi uşor, ce poate fi ţinut în palmă, dar căruia i se poate ataşa un obiectiv performant de DSLR, pentru păstrarea calităţii imaginii a celui din urmă.
Greutatea, redusă la jumătate
Perioada concediilor a sosit şi, indiferent despre cine vorbim acum, fără imortalizarea momentelor şi locurilor deosebite petrecute sau vizitate în aceste zile nici o vacanţă nu mai poate să fie 100% reuşită. Este însă foarte greu să alegem între comoditatea şi portabilitatea unei camere foto compacte şi o calitate fără cusur a imaginilor, ce poate fi asigurată de un aparat foto performant, cum ar fi un DSLR. Dilema poate fi rezolvată de aceste aşa-zise „mini-DSLR-uri" sau „DSLR-urile de buzunar".
Preţurile se învârt însă în jurul a 550-700 euro, valoare la care pote fi acum achiziţionat şi un DSLR de generaţie un pic mai veche. Şi atunci apare întrebarea: care ar fi motivele pentru care am renunţa la un DSLR?
„Principalul avantaj al acestor camere îl reprezintă porta-bilitatea aparatelor, raportată la calitatea imaginilor pe care acestea le pot realiza. Ele nu reprezintă un înlocuitor pentru camerele profesioniste DSLR, ci se adresează mai degrabă unei noi nişe de utilizatori - persoane care doresc să aibă asupra lor oricând, în orice moment, o cameră foto de calitate, pentru a surprinde frumuseţea din jur, fără a mai fi necesară transportarea unor camere DSLR mai grele", a explicat Taiju Ishikawa, Branch Manager Sony Romania. „Dacă un